În 26 august 2015, DGASPC Argeș a înregistrat două plângeri din partea a două beneficiare dintr-un centru de plasament din județ. Fetele, în vârstă de 12 și 16 ani, au spus că unul dintre angajați, un muncitor care se ocupa de întreținere, le atingea pe fund. Plângerile au fost înregistrate cu obiectul „atingere cu conotație sexuală”.
Faptele au ieșit la iveală după ce Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) a făcut un control la centru, discutând cu mai mulți beneficiari.
„Au fost (identificați, n.r.) nouă angajați care nu se adresau copiilor corespunzător. Toți au intrat în comisia de cercetare disciplinară și toți nouă au fost sancționați. Dar despre acesta (muncitorul, n.r.), fetele au spus că trecea pe lângă ele și le atingea de partea dorsală, pe funduleț”, a explicat pentru Libertatea Marian Ilinca, director adjunct interimar la DGASPC Argeș.
După ce beneficiarele au depus plângere, conducerea a inițiat o anchetă disciplinară și a făcut o plângere la Poliție. Pe perioada cercetării penale, persoana acuzată a fost mutată la un alt centru.
În urma anchetei disciplinare, s-a constatat că muncitorul „a avut un comportament necorespunzător” și i s-a dat un avertisment scris. Parchetul a clasat dosarul, iar angajatul s-a reîntors la locul de muncă inițial.
Scenariul acesta nu este unic pentru DGASPC Argeș.
8 condamnări la închisoare din 46 de posibili agresori
Libertatea a solicitat de la toate DGASPC-urile din țară date despre câte fapte de violență sexuală au fost sesizate în perioada 2005-2020, în care agresorii să fie angajați ai instituției, iar victimele, beneficiari.
Am întrebat și ce vârstă aveau victimele, ce poziții ocupau în cadrul instituției persoanele acuzate de violență sexuală, ce măsuri au fost luate în urma sesizărilor.
În 24 dintre cele 47 de direcții de asistență socială și protecția copilului (incluzând și direcțiile de sectoare) din întreaga țară au fost înregistrate sesizări pentru astfel de fapte, arată datele obținute de ziar.
- S-au înregistrat 47 de sesizări, cu 61 de posibile victime și cu 46 de posibili agresori în perioada 2005-2020.
- În 17 dintre cazuri, organele de cercetare penală au clasat dosarele sau au dat o soluție de neîncepere a urmării penale.
- 15 sunt încă în cercetare. S-au dat opt condamnări cu închisoare și o achitare, iar un caz încă se judecă. În două cazuri, persoanele acuzate au murit în timpul cercetării penale. Una dintre acestea s-a sinucis.
- În Brăila, organele de cercetare penală încă nu au dispus nicio soluție pentru un caz din 2016, în care un supraveghetor dintr-un centru DGASPC a fost acuzat că „a avut un comportament necorespunzător față de beneficiară, abuzând-o fizic și psihic și supunând-o unui tratament degradant”.
Odată clasate dosarele, angajații acuzați rămân în cadrul instituțiilor
- În cadrul DGASPC Buzău, de exemplu, au fost trei astfel de sesizări. Victimele aveau 13, 14 și 17 ani. În toate trei cazurile, dosarele au fost clasate de organele de cercetare penală, iar angajații – doi educatori și un asistent maternal – și-au păstrat funcțiile.
- DGASPC Giurgiu a refuzat să spună dacă cei doi angajați ai săi, supraveghetori de noapte, acuzați de acte sexuale cu minori, cu patru victime, au fost trimiși în judecată sau dacă dosarele lor au fost clasate. DGASPC Giurgiu a invocat protecția datelor personale.
Numărul real al cazurilor de violență sexuală ar putea fi și mai mare
- De exemplu, DGASPC Satu Mare și DGASPC Teleorman au omis în răspunsurile trimise ziarului două cazuri de abuz sexual petrecute în cadrul instituțiilor lor. Primul a fostprezentat pe larg în Libertatea, iar despre cazul din cadrul DGASPC Teleorman din 2014, neindicat în răspunsul instituției, a scris publicația independentă Dela0.
- DGASPC Satu Mare a spus că nu a inclus cazul respectiv în răspunsul pentru ziar pentru că ajunsese deja în instanță și era public. Directorul DGASPC Teleorman, Marius Mugurel Putineanu, a declarat că nu știe de cazul din 2014.
40% dintre copiii dispăruți provin din DGASPC-uri
40% din cazurile de minori dispăruți provin din centrele de protecție aflate în subordinea DGASPC-urilor, a declarat chestorul Eduard Mirițescu, împuternicit adjunct al Inspectorului General al Poliției Române, la audierea din 2 iulie 2020, din cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind situația cazurilor copiilor dispăruți.
În cadrul comisiei respective au fost audiați directorii a șapte DGASPC-uri din țară: Dolj, Brașov, Teleorman, Călărași, Galați, Brăila și Constanța.
„În ceea ce privește cauzele de violențe psihice, fizice și/sau sexuale ale personalului DGASPC-urilor împotriva copiilor din centre, în toate centrele au existat astfel de cazuri”, arată raportul comisiei.
- „În cazul DGASPC Dolj, în ultimii 10-15 ani au fost aproximativ 10 cazuri de desfacere a contractului individual de muncă din cauza abuzurilor fizice ale angajaților împotriva copiilor”.
- „Din păcate aflăm că aceste persoane fie au fost reintegrate în muncă, ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii instanței, fie li s-a înlocuit sancțiunea desfacerii contractului de muncă cu o sancțiune mai ușoară”, precizează raportul.
Pedofil urmărit de Interpol, educator la DGASPC Brașov timp de 13 ani
În 2 aprilie 2015, procurorii DIICOT Brașov au dispus arestarea preventivă a lui Levente Mozes Bartha, un bărbat în vârstă de 40 de ani care lucra ca educator la un centru de plasament din cadrul DGASPC Brașov. Educatorul era acuzat de săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, viol și agresiune sexuală.
Victimele proveneau din centrele unde acesta lucrase. A fost angajat 13 ani la DGASPC Brașov, în perioada 2001-2014, timp în care:
„A abuzat sexual mai mulți minori cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, care se aflau în îngrijirea sa, prin constrângere și profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra”, arată comunicatul DIICOT Brașov.
„Avea o relație bună cu copiii”
„Avea o relaţie bună cu copiii şi nu a fost niciodată sancţionat disciplinar”, a declaratîn 2015 Radu Mailat, inspector serviciu relaţii publice din cadrul DGASPC Braşov.
În 2018, instanța l-a condamnat pe fostul educator la 9 ani de închisoare pentru șase infracțiuni de corupere sexuală și de pornografie infantilă. Levente Mozes Bartha a fugit din țară și a fost dat în urmărire de Interpol.
Fostul angajat DGASPC Brașov își execută acum pedeapsa la Penitenciarul Spital Mioveni.
Fostă angajată DGASPC Dâmbovița implicată într-o rețea de trafic de minori
În cadrul DGASPC Dâmbovița, s-au înregistrat două sesizări pentru abuzuri sexuale asupra beneficiarilor, arată răspunsul comunicat ziarului.
În primul caz, victima avea 7 ani, iar agresorul era asistentul maternal în grija căruia se afla copilul.
În al doilea caz, e vorba de o angajată care lucra la Complexul de Servicii Sociale Floare de Colț, din cadrul DGASPC Dâmbovița, ca supraveghetor. În 2015, aceasta a fost acuzată de complicitate la săvârșirea a două infracțiuni privind traficul de minori.
„A fost deschisă o anchetă disciplinară şi s-a stabilit suspendarea contractului individual de muncă până la finalizarea cercetărilor”, a precizat DGASPC Dâmbovița pentru Libertatea.
Angajata DGASPC „i-a ajutat cu intenție” pe doi dintre proxeneți să le exploateze sexual pe două dintre minorele din centru, „în sensul că le-a permis acestora să părăsească în mod repetat instituția în vederea practicării prostituției, în beneficiul celor 2 suspecți, fără a le fi emise bilete de voie”, indică rechizitoriul.
De altfel, proxeneții veneau direct după fete în centru, a declarat în 2015 Cerasela Gurgu, purtător de cuvânt al DGASPC Dâmboviţa.
Complexul de Servicii Sociale Floare de Colț nici măcar nu deținea licență de funcționare pentru furnizarea serviciilor sociale, arată un raport din 2016 al Avocatului Poporului, realizat în urma unei vizite la centru.
Una dintre minorele din centru, martoră în dosarul de trafic, s-a sinucis
Una dintre minorele de la Complexul de Servicii Sociale Floare de Colț, martoră în dosarul de trafic în care era implicată angajata DGASPC, s-a sinucis în ianuarie 2016.
Aceasta era și parte vătămată într-un alt dosar având ca obiect trafic de minori, aflat pe rolul Instanţei Judecătoreşti – Tribunalul Dâmboviţa, conform DGASPC Dâmbovița.
Mama fetei era plecată de mulți ani la muncă în străinătate, iar minora a rămas cu bunica ei, care o neglija. A fost preluată în regim de urgenţă în luna martie 2014, ajungând în centrul DGASPC.
„Prin verificarea documentelor (rapoartele de consiliere psihologică din 28 septembrie 2015 și 6 octombrie 2015) a rezultat că minora a adus la cunoștință că va încerca să se omoare, dacă nu va primi bilet de voie. Deși fusese inclusă într-un program de consiliere psihologică centrat pe abordarea tratamentul împotriva gândurilor suicidare, i s-a acordat bilet de voie în data de 17 octombrie 2015, iar ulterior nu a mai revenit în complex”, precizează raportul Avocatului Poporului.
Angajata DGASPC Dâmbovița a primit câte trei ani de închisoare pentru două infracțiuni de complicitate la trafic de minori, având de executat patru ani.
„I-ar fi spus fetei că este frumoasă și atâta tot”
În 20 septembrie 2018, o fată de 14 ani de la un centru de plasament din cadrul DGASPC Teleorman i-a spus psihologului că educatorul a încercat să o atingă și i-a făcut declarații. Plângerea a fost înregistrată ca „agresiune sexuală”.
Conducerea a demarat o anchetă disciplinară. Angajatul a fost sancționat disciplinar, dar a rămas în centru. Nu s-a făcut denunț la poliție, pentru că „fapta nu s-a putut constata”, spune pentru Libertatea directorul DGASPC Teleorman, Marius Mugurel Putineanu.
„Abuzul a constat în faptul că educatorul i-a spus că este frumoasă și că i-ar fi pus mâna pe spate. Pe umăr. Nicidecum că ar fi existat un abuz. La care fata a și recunoscut în urma cercetărilor. Nu a fost nevoie de a anunța poliția”, adaugă directorul.
– De ce a fost sancționat disciplinar, dacă „fapta nu a existat”?
– „Pentru mai multă atenție în vorbe. I-ar fi spus fetei că este frumoasă și atâta tot. Deci nu a existat un fapt real de abuz”, precizează Putineanu.
Instituția a omis un caz din 2014
DGASPC Teleorman a spus pentru Libertatea că aceea a fost singura sesizare de abuz sexual din cadrul instituției.
Instituția a omis în răspunsul său un caz din 2014, documentat de publicația Dela0. Pe numele unui alt fost educator din cadrul DGASPC Teleorman, M.M., a existat un dosar având ca obiect săvârșirea unor acțiuni de viol, complicitate la viol, act sexual cu minor și rele tratamente aplicate minorului. În 2016 s-a dispus soluție de clasare.
„Nu am cunoștință și nicio înregistrare, nu este înregistrată în DGASPC cu privire la acest caz”, spune pentru Libertatea directorul DGASPC Teleorman.
DGASPC Maramureș: clasare și pensionare
La DGASPC Maramureș, au fost înregistrate două sesizări de abuz sexual. În ambele, s-a mers pe aceeași rețetă: clasare și pensionare.
În 18 februarie 2019, o minoră în vârstă de 13 ani, cu măsură de protecție specială la o casă de tip familial (CTF) din cadrul DGASPC Maramureș, a reclamat că a fost agresată sexual de un pedagog social din locația în care era instituţionalizată.
„Faţă de angajatul în funcţia de pedagog social a fost dispusă măsura delegării în alt centru din cadrul instituţiei, iar în luna septembrie 2019 angajatul s-a pensionat”, a menționat DGASPC Maramureș.
Organele de cercetare penală au clasat dosarul, concluzionând că „nu au rezultat indicii că vreo infracțiune la viaţa sexuală a avut loc asupra persoanei vătămate”.
În 3 martie 2010, instituția înregistrase o altă sesizare de abuz sexual, în care agresorul era angajat pe postul de conducător auto, iar victima era o beneficiară de 16 ani de la un centru din subordinea DGASPC Maramureş. Fapta a fost încadrată ca „act sexual cu un minor”.
Rezolvarea cazului a fost identică:
Angajatului i-au fost suspendate raporturile contractuale de muncă până la soluţionarea cauzei. În cursul anului 2012, angajatul s-a pensionat. Totodată, organele de cercetare penală au dispus neînceperea urmăririi penale.
Îngrijitoare demisă, dosarul, clasat
O plângere de abuz sexual în cadrul DGASPC Olt, din 26 august 2019, s-a finalizat tot cu clasarea dosarului.
„Conducerea instituției s-a sesizat în urma Raportului de evaluare detaliată a situațiilor de abuz, neglijare, exploatare a copilului, întocmit de o echipă multidisciplinară”, conform DGASPC Olt.
Victima avea 17 ani, persoana acuzată fiind o îngrijitoare din cadrul DGASPC Olt.
Îngrijitoarei i s-a desfăcut contractul de muncă în urma unei cercetări disciplinare, dar organele de cercetare penală au decis clasarea dosarului, motivând că „infracţiunea de agresiune sexuală nu este prevăzută de legea penală”.
DGASPC Olt a formulat plângere împotriva ordonanței de clasare, însă a fost respinsă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.
Angajat DGASPC Giurgiu cercetat pentru act sexual cu minori, sancționat cu avertisment
În cadrul DGASPC Giurgiu, s-au înregistrat două sesizări de abuz sexual, cu patru victime, în 2013 și 2017, conform instituției. Angajații aveau funcția de supraveghetori de noapte.
În primul caz, fapta a fost înregistrată ca „agresiune sexuală”, victimele având 15 și 16 ani. Supraveghetorul a fost „sancționat cu schimbarea locului de muncă”. Nu mai lucrează acum în DGASPC.
În al doilea caz, obiectul plângerii a fost înregistrat ca „act sexual cu minor”, victimele având 16 și 17 ani.
Persoana cercetată disciplinar a fost sancționată cu avertisment. În prezent, deține funcţia de muncitor necalificat, locul de muncă fiind schimbat.
DGASPC Giurgiu:
DGASPC Giurgiu a refuzat să spună dacă cei doi angajați ai săi, supraveghetori de noapte, acuzați de acte sexuale cu minori, cu patru victime, au fost trimiși în judecată sau dacă dosarele lor au fost clasate. DGASPC Giurgiu a invocat protecția datelor personale.
Un grup de beneficiare de la DGASPC Tulcea s-a plâns de „nerespectarea intimității”
DGASPC Tulcea a răspuns pentru Libertatea că nu a înregistrat nicio plângere de abuz sexual.
Cu toate acestea, instituția precizează că „în cursul anului 2020, a existat o singură situație în care un grup de beneficiare de la un centru de plasament a semnalat un comportament nepotrivit (nerespectarea intimităţii) al unui educator.
Situația a fost analizată în comisia de disciplină. Nu au fost identificate elemente constitutive ale unei infracțiuni sexuale. Respectivul educator s-a pensionat în cursul anului”.