„Aceiași elevi care la simulare în pondere de 40% NU au luat nota 5 la Limba română și în cazul cărora Ministerul Educației a ascuns ratele de trecere a întregii simulări, publicând doar procente pe discipline, au reușit la examenul de Bacalaureat de săptămâna trecută un salt istoric: cea mai mare rată de promovare a Bacalaureatului din ultimii 14 ani. Doar 23,6% au luat sub 5”, scrie într-o opinie intitulată „Ministrul minciunii naționale și subiectele de BAC «preparate» la comandă” jurnalista Raluca Pantazi, de la site-ul de educație Edupedu.

Opinia este publicată la o zi după ce publicația, într-un alt articol, a scris, citând surse din minister și din inspectorate județene, despre „acuzații grave de imixtiune în grupurile de experți care au conceput subiectele de la Bacalaureat 2024 și de presiune exercitate de conducerea politică a Ministerului Educației, cu scopul ca experții să scadă dificultatea subiectelor”.

„Presiunea directă a fost de scădere a dificultății subiectelor, pentru că este an electoral, iar rezultatele de la simulare au fost prezentate în mod repetat în centru ca model de «așa ceva să nu se mai întâmple»“, au declarat pentru Edupedu.ro surse din cadrul Ministerului Educației.

Potrivit sursei citate, la Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație – instituția-cheie din minister care concepe toate subiectele de examene – au fost aduși profesori din exterior pentru a vedea subiectele secretizate.

„Ce nu a luat în calcul ministra Ligia Deca este că nici măcar profesorilor aduși din exterior să vadă dacă elevii din rural ar lua 5-ul la subiectele făcute de minister nu le-a venit să creadă cât de permeabil este ministerul atunci când vine vorba despre subiecte: nu doar să le dea acces la informații secretizate, dar să mai fie și plătiți pentru asta a fost o pleașcă precum un revelion al chiulangiilor transformați în elevi silitori!”, mai scrie jurnalista Raluca Pantazi.

  • Rata de promovare la examenul de Bacalaureat 2024 a fost de 76,4% înainte de contestații, potrivit rezultatelor anunțate de Ministerul Educației luni, 8 iulie.
  • Este cea mai bună rată de promovare din ultimii 14 ani, iar 32% dintre cei care au promovat au avut medii între 9 și 9,49.

Ligia Deca neagă acuzațiile

Ligia Deca a negat acuzațiile, spunând că „ministrul educației nu are nicio implicare în ceea ce înseamnă procesul de elaborare a subiectelor”.

„Procesul de elaborare este gestionat de Centrul Național Politici de Evaluare și colegul meu vă poate da detalii cu privire la acest proces. De asemenea, Comisia Națională gestionează ce înseamnă desfășurare a procesului de evaluare. Permiteți-mi să mărturisesc că și eu am văzut în presă diferite poziții ale cadrelor didactice care indicau mai degrabă un nivel mediu al subiectelor. Nu cred că elevii care au învățat bine au avut o problemă. Însă în același timp, dacă ne uităm la cifre, vedem că ele nu sunt, în mod semnificativ statistic, nici mai bune, nici mai proaste decât în ultimii ani. Deci, din punctul meu de vedere, la nivelul conducerii ministerului nu a existat niciodată o interferență cu procesul firesc de elaborare a subiectelor”.

Citește integral pe Edupedu: „Ministrul minciunii naționale și subiectele de BAC «preparate» la comandă”

 
 

Urmărește-ne pe Google News