„Vedem că apare un război ciudat în interiorul PNL între fosta aripă PDL şi fosta aripă PNL. Deci Gheorghe Flutur, provenit din PDL, devenit liderul informal al Moldovei, trebuia pus la pământ de aripa PNL din actualul Partid Naţional Liberal”, a explicat Dan Cuşnir (PSD) la o emisiune pe site-ul de ştiri News Bucovina din Suceava.
Membrul PSD susţine că la mijloc ar fi vorba despre preşedintele PNL Ludovic Orban şi despre ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, cel care este şi preşedinte al PNL Vaslui.
de oameni s-au îmbolnăvit de coronavirus în Suceava, oraşul din Moldova fiind pe primul loc în România la numărul cazurilor de COVID-19, urmat de Bucureşti, cu 1.815 cazuri, conform raportării oficiale de astăzi, 25 mai
„Şi cine sunt ăştia? Să fie Ludovic Orban, căruia Gheorghe Flutur nu i-a dat sprijinul total atunci când a ajuns vicepreşedintele partidului? Să fie Nelu Tătaru, ministrul sănătăţii, care este tot din PNL şi e şeful organizaţiei Vaslui? Şi cine îşi doreşte preluarea controlului PNL-ului în Moldova? De fapt, este o luptă pentru putere. Să fie actualul şef al PNL Iaşi care provine tot din fostul PNL?”, a adăugat Dan Cuşnir.
Gheorghe Flutur este un lider informal al PNL pentru Moldova. Chiar dacă el crede că a băut din pocalul cu nectar al zeilor, a îmbătrânit din punct de vedere politic, inclusiv la dumnealui în partid. Ce face fosta aripă PNL din actualul PNL? Îl îngenunchează pe Gheorghe Flutur cu armele lui, cu Spitalul Judeţean Suceava şi cu turismul. Lupta internă din PNL a îngenuncheat Suceava doar pentru nişte sfere de influenţă.
Dan Cuşnir, consilier județean sucevean din partea PSD:
Replica PNL: „Atacuri josnice”
Prezent în emisiunea difuzată online, consilierul județean sucevean Tudor Plăcintă (PNL) a respins afirmaţiile făcute de Cuşnir, afirmând că au fost atacuri josnice din partea unor adversari politici.
„Am un sentiment de deja vu şi îmi aduc aminte de 2012. Era fix aceeaşi chestiune. Nişte oameni slabi din punctul meu de vedere, care nu au avut curajul să îl înfrunte pe Gheorghe Flutur când era în deplinătatea forţei sale politice, îl atacau când avea o problemă personală şi familială destul de gravă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi acum. Când omul era în spital cu coronavirus, au început atacurile”, a spus Plăcintă.
Au fost atacuri josnice din partea unor adversari politici şi a unor oameni care au crezut că aşa îl pot pune la pământ pe Gheorghe Flutur, crezând că PNL Suceava este Gheorghe Flutur
Tudor Plăcintă, consilier județean sucevean din partea PNL:
Acesta a mai explicat că Suceava a intrat în carantină pentru că în două-trei zile au fost câteva sute de cazuri confirmate cu noul coronavirus și nu din alte motive, precizând că au fost modificate procedurile de raportare și că sunt inadvertențe statistice.
Atunci nu mai putem avea încredere în ei, pentru că au făcut tot ce depinde de ei ca noi să ne pierdem încrederea
Replica lui Dan Cuşnir (PSD):
„Sigur, vedem raportări în minus la Suceava. Facem din asta o știre: Domnule, cât de mult am fost mințiți, câtă incompetență și așa mai departe. Raportările în minus se fac în întreaga țară și nu se fac de acum. La Suceava au început de câteva zile”, a mai spus Tudor Plăcintă.