Elena Udrea a stat circa o oră și jumătate în sediul DNA. Procurorii au informat-o că i-au fost restrânse acuzațiile în dosarul Hidroelectrica, nu mai există nici măsuri preventive, iar ceea ce a rămas de lămurit sunt aspecte și fapte ce nu țin de natura penală, ci de legea finanțării electorale a partidelor care era în vigoare la momentul faptelor și care prevedea, în cazul încălcării, doar sancțiuni contravenționale. Precizările au fost făcute de avocatul care o însoțea pe Elena Udrea, Veronel Rădulescu, potrivit Digi 24.
Avocatul a mai spus că în dosar nu se mai pune problema ca cei 5 milioane de dolari să fi ajuns la Elena Udrea. Banii respectivi au fost pentru partid, pentru finanțarea campaniei electorale locale din anul 2012, la care Elena Udrea nici măcar nu a fost candidat, a ținut să precizeze avocatul.
Elena Udrea era acuzată că ar fi luat cinci milioane de dolari şpagă. Fostul ministru ar fi primit această sumă ca să ajute firma lui Bogdan Buzăianu să obţină energie mai ieftină de la Hidroelectrica.
Joi, Elena Udrea s-a prezentat în fața Comisiei pentru controlul SRI. Aceasta a declarat, după discuția din comisie, că a relatat un moment interesant, și anume când ”un șef de Parchet a primit un telefon din SRI și i s-a spus cum să procedeze într-un anumit dosar”, la care a fost martoră și pe care l-a povestit mai departe.
Câți bani au fost ascunși sub pernă de o familie de romi din Iași. Averea colosală, făcută de o femeie fără niciun loc de muncă
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!