Ada Galeș, actriță în „Anul Nou care n-a fost”: „Suntem, ca popor, încă marcați de frica și de lipsurile acumulate în decenii de opresiune” | Interviu

Filmul, disponibil pe Netflix, din 22 decembrie

„Filmul este mai mult decât o frescă a anului 1989; este și o oglindă a prezentului. În contextul în care ajunge pe Netflix și poate atinge un public divers, sper că va stârni dialoguri despre libertate și responsabilitate, despre curajul de a confrunta adevărul, chiar și atunci când e inconfortabil”, spune actrița Ada Galeș despre „Anul Nou care n-a fost”, film care va fi disponibil pe Netflix, din 22 decembrie. 

În același timp, tragicomedia va fi difuzată în premieră sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 21.00, pe canalele TVR 1, TVR Internaţional şi TVR Moldova.

„Anul Nou care n-a fost”, regizat, scris şi produs de Bogdan Mureşanu, este unul dintre cele mai populare filme românești ale anului 2024, primit cu laude atât internațional, cât și național, după ce a fost disponibil în cinematografe, din 24 septembrie. 

Pelicula a rulat în avanpremieră pe data de 1 septembrie în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, unde nu doar că a fost aplaudată în picioare de spectatori, la finalul proiecției, dar a și primit patru premii, printre care premiul FIPRESCI – oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film și premiul Bisato dOro 2024 pentru „Cel mai bun scenariu”, oferit de criticii independenţi. 

Recomandări

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

Producția are la activ peste 20 de selecții în festivaluri internaționale și 14 premii, dintre care amintim și „Youth Jury Prize” (Premiul Juriului Tânăr) la Festivalul Internațional de Film Arras, Franța, cât și „Premiul pentru cel mai bun film (Golden Pyramid)” din competiția Festivalului Internațional de Film de la Cairo, Egipt.

Într-un sistem opresiv devii complice chiar fără să vrei

Tragicomedia lui Mureșanu are acțiunea plasată în data de 21 decembrie 1989, în preajma momentului căderii comunismului în România. Așa cum apare notat în sinopsisul oficial, oamenii vor fi părtași la o serie de povești interconectate, unde personajele caută normalitate, siguranță, iubire, libertate și sens, într-o lume absurdă, alimentată de frică. 

„În disconfortul caselor neîncălzite, oamenii încă se luptă cu problemele vechi de când lumea: diferențele de opinie dintre tată și fiu, nostalgia după un fost iubit sau ura față de mama-soacră. Dar, mai presus de toate, Securitatea veghează vigilent. Șase personaje și poveștile lor de viață aparent paralele se întâlnesc în anumite puncte invizibile ale acestei tragicomedii, iar la explozia unei petarde, toate duc la o rezoluție comună: sfârșitul unei lumi, căderea regimului comunist în România”, se arată în descrierea filmului.

Recomandări

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Actrița Ada Galeș (33 de ani) face parte din distribuție și chiar dacă nu a prins vremurile prezente în imagine, spune că rolul Cameliei, personajul pe care-l interpretează, a ajutat-o să exploreze „ce înseamnă să fii complice, chiar fără să vrei, într-un sistem opresiv”. 

În contextul în care extrema-dreaptă își face simțită prezența din ce în ce mai mult în societatea din România, Ada a ales să vorbească deschis despre impactul pe care-l poate avea alegerea unui lider legionar, dar și despre democrație și feminism. 

A fost vocală atât în social media, cât și în Piața Universității, la protestele care au avut loc înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, înainte să fie anulate. „Anul Nou care n-a fost”, deși are acțiunea plasată în urmă cu 35 de ani, „este și o oglindă a prezentului”, după cum spune actrița, dar mai presus de toate invită la dialog și discuții despre libertate, curaj, implicare și acceptare. Înainte să aibă premiera pe Netflix, filmul poate fi văzut, pe 21 decembrie, pe TVR 1 și TVR Internațional.

Recomandări

Vladimir Putin va sfârși ca Bashar al-Assad în 2025, anunță Maximilian Andronnikov, aka Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”

„Este datoria noastră să punem întrebări incomode și să evităm să ne lăsăm conduși de inerție”

Libertatea: Ada, nu ai prins comunismul, însă rolul Cameliei te-a apropiat mai mult de acea perioadă. Ce a însemnat rolul ăsta pentru tine după terminarea filmului și ce înseamnă în ziua de azi, în contextul politic actual?

Ada Galeș: Nu am trăit comunismul, dar rolul Cameliei m-a forțat să explorez ce înseamnă să fii complice, chiar fără să vrei, într-un sistem opresiv. Camelia nu este doar o victimă, ci și o rotiță într-un angrenaj mai mare, o femeie care încearcă să își trăiască viața frumos, fără să realizeze pe deplin consecințele acțiunilor soțului ei. 

Este prinsă între nevoia de a supraviețui și orbirea față de răul mai mare pe care sistemul îl perpetuează. Și totuși, e un om cu contradicții, cu vulnerabilități, o femeie care își caută un echilibru, deși se află într-o lume profund dezechilibrată. După terminarea filmului, m-am întrebat cum contribuim noi azi la perpetuarea nepăsării și a complicității. 

De ce trăim încă trauma colectivă a unui regim căruia, oficial, i-am spus adio acum 35 de ani? În prezent, vedem aceeași polarizare socială și o lipsă de încredere (justificată) în instituții. Ceea ce doar ne va face să ne dezvoltăm mai greu. Este datoria noastră acum să fim mai vigilenți, mai responsabili, să punem întrebări incomode și să evităm să ne lăsăm conduși de inerție.

– Filmul a fost primit cu brațele deschise atât internațional, cât și național, iar acum, pentru că va ajunge pe Netflix, va putea fi văzut și de un public mai larg. Cu ce ți-ar plăcea să rămână oamenii după ce-l văd?
– Aș vrea ca oamenii să rămână din acest film cu mai mult decât o simplă poveste despre trecut. Mi-ar plăcea să rămână cu întrebări: despre cât din istoria noastră încă ne bântuie, despre tăcerile din familiile noastre și despre compromisurile pe care le facem, poate fără să ne dăm seama, pentru a ne simți „în siguranță”. 

Filmul este mai mult decât o frescă a anului 1989; este și o oglindă a prezentului. În contextul în care ajunge pe Netflix și poate atinge un public divers, sper că va stârni dialoguri despre libertate și responsabilitate, despre curajul de a confrunta adevărul, chiar și atunci când e inconfortabil. Paradoxal, cu toate umbrele sale, „Anul Nou care n-a fost” este și o poveste despre speranță. Despre cum, chiar și în cele mai opresive momente, oamenii găsesc modalități să reziste, să râdă, să fie împreună. Cred că speranța asta, oricât de fragilă, este foarte valoroasă. 

– „Lecția libertății este una pe care o învățăm continuu, dar cu dificultate”. Apropo de asta, care crezi că sunt principalele idei pe care povestea le subliniază și la care ar fi bine să ne îndreptăm atenția?

– Filmul ridică întrebări și despre cum construim o societate care funcționează pentru toți, nu doar pentru cei privilegiați sau pentru cei care dețin controlul. Cred că ne invită să ne gândim la ce înseamnă să trăiești într-un sistem în care fiecare individ contează și în care drepturile fiecăruia sunt respectate, nu doar tolerate. Este un memento că o societate nu e niciodată stabilă dacă ignorăm vocea celor vulnerabili sau dacă acceptăm să normalizăm inechitatea. Ajustările mici, fie ele și în modul în care ne privim unii pe alții, sunt cele care pot face diferența.

– Sentimentul și ideea de libertate sunt ca un fir roșu de-a lungul acțiunii. Crezi că noi, ca popor, ne-am învățat lecția cu privire la asta, știm să o prețuim?

– Cred că lecția libertății este una pe care o învățăm continuu, dar cu dificultate. Suntem, ca popor, încă marcați de frica și de lipsurile acumulate în decenii de opresiune, iar asta se vede în tendința de a accepta compromisuri care, de fapt, subminează libertatea. De multe ori, confundăm libertatea cu o lipsă de reguli sau cu un individualism extrem, uitând că libertatea reală vine din respect reciproc și dintr-o societate construită pe valori comune. În același timp, ne lipsește uneori curajul de a ne apăra drepturile, iar asta arată că mai avem de lucru în a înțelege și prețui libertatea. E un proces lent, dar necesar, și sper să învățăm să nu o mai luăm de-a gata.

„Într-o societate cu răni deschise, filmul poate contribui la o dezbatere publică sinceră”

– Care este rolul artei, în general, în perioade de instabilitate politică? Cum poate contribui un film precum „Anul Nou care n-a fost” la dezbaterea publică?

– Arta are un rol esențial de catalizator al înțelegerii. Într-o perioadă în care instabilitatea politică generează incertitudine și polarizare, arta poate crea punți între oamenii care trăiesc în realități diferite. Un film precum „Anul Nou care n-a fost” reușește să îmbine subtilitatea cu claritatea: pe de-o parte, îi face pe spectatori să resimtă greutatea istoriei, iar pe de alta, îi invită să identifice reflexele acelor mecanisme în viața de zi cu zi. Acest tip de artă nu oferă soluții facile, dar cultivă o conștientizare mai profundă, care este poate cel mai important prim pas. Într-o societate cu răni deschise, filmul poate contribui la o dezbatere publică sinceră, nu prin strigăte, ci prin întrebări care continuă să existe în mintea publicului mult timp după ce a părăsit sala de cinema sau după ce a închis televizorul. 

– În contextul actual, ce speranță ai pentru viitorul generației tale și al celor mai tineri? Crezi că poveștile precum cea din film pot influența mentalitățile?
– Eu cred că generațiile nu se rup, ci se continuă. Nu e vorba de o ruptură, ci de un dialog continuu între trecut și prezent. Trecutul nu trebuie neapărat abandonat, ci înțeles, asumat. Fiecare generație are responsabilitatea să redefinească libertatea în funcție de realitățile proprii, nu doar ca un ideal abstract, dar și ca un drept accesibil tuturor. Arta, inclusiv filmul, poate cataliza acest proces, deschizând conversații necesare și contribuind la o schimbare de mentalitate colectivă.

„Părerile altora nu pot să mă definească, chiar dacă mă afectează”

– Ești o voce care nu se teme să spună ceea ce gândește, într-o societate unde mulți artiști preferă să tacă sau să nu se asocieze politic cu nimic. De ce crezi că foarte multe persoane publice, cu influență, aleg să rămână neutre?

– Unii aleg să rămână neutri pentru că nu cred că e corect sau necesar să se poziționeze public, poate nu știu cum să o facă sau nu vor să își asume riscurile. Alții aleg neutralitatea pentru că e mai comod, preferând să evite conflictele sau să nu își asume vreo părere care ar putea diviza opinia publică. Eu, în schimb, prefer să spun ce gândesc, chiar dacă asta înseamnă că nu dețin adevărul absolut. Dacă greșesc, pot să recunosc și să îmi repar greșelile. Asta, pentru mine, înseamnă sinceritate și autenticitate și mă bucur când am ocazia să învăț din greșelile mele. Nu îmi doresc să am întotdeauna dreptate, ci mai mult să am curajul să mă expun, să învăț și să cresc.

– Apropo de asta, ești și criticată pentru că-ți faci vocea auzită. Cum te raportezi la critici, te afectează sau ți-e teamă că-ți vor afecta imaginea publică sau cariera?

– De-a lungul vieții am fost mereu criticată, mi s-a spus că nu voi reuși să îmi fac meseria, că nu voi mai lucra cu nimeni din cauza modului în care mă exprim. Asta a fost când aveam 23 de ani și am făcut un protest pentru un concurs trucat la Brașov pentru postul de manager. Am fost dată afară abuziv și am câștigat procesul. Am auzit și că regizorii și regizoarele, de exemplu, apreciază părerile mele, dar, culmea, mi s-a spus asta chiar la un casting pe care nu l-am luat. Mi s-a spus că e super, dar și că exagerez, că sunt greu de abordat sau că oamenilor le e frică de mine. Mi s-a spus și că nu reacționez destul sau că sunt subiectivă. Orice mi s-a spus, indiferent dacă a fost de bine sau de rău, este doar o părere. Oamenii au dreptul să aibă opinii, dar nu mă ghidez după ele. Ce e important pentru mine sunt acțiunile, nu părerile – toată lumea are și bune, și rele. În final, ceea ce contează cu adevărat sunt valorile în care cred și cum îmi trăiesc viața în acord cu ele. Părerile altora nu pot să mă definească, chiar dacă mă afectează. 

„O mare problemă în societatea noastră e lipsa de comunicare reală”

– Tu simți o responsabilitate față de publicul tău? Ce te determină să iei atitudine în astfel de situații politice?

– Simt responsabilitate față de public, dar nu pentru că ar exista o obligație impusă, ci pentru că libertatea vine la pachet cu responsabilitatea. E iluzoriu să credem că putem să stăm complet deoparte de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Sigur, uneori pare că acțiunile noastre nu schimbă mare lucru, dar lipsa de implicare se simte atât social, cât și în modul în care ne organizăm mental viața. Cred că o mare problemă în societatea noastră e lipsa de comunicare reală, autentică. Ne izolăm în monologuri, în loc să ne ascultăm unii pe alții. Atitudinea civică și implicarea politică nu sunt doar gesturi simbolice, ci elemente vitale care ne ajută să navigăm prin instabilitatea din jur. Eu nu iau atitudine pentru că mă simt obligată, ci pentru că nu pot să pretind că nu contează.

– Crezi că o eventuală ascensiune politică a extremei-drepte ar putea influența libertatea de exprimare artistică?

– Dacă vorbim despre ascensiunea extremei-drepte, impactul asupra artei și libertății de exprimare ar fi devastator. Ar fi o întoarcere în timp spre cenzură și control ideologic, lucruri care sunt contrare valorilor fundamentale ale artei. Arta înseamnă progres, înseamnă reflecție, critică și libertate. Este un spațiu unde injustiția, opresiunea și dogma sunt condamnate, nu perpetuate. Regimurile autoritare au o istorie de suprimare a creației artistice care nu se conformează agendei lor. Extremismul este, prin definiție, incompatibil cu pluralitatea de perspective și cu complexitatea pe care le cere arta. Dacă astfel de forțe capătă mai multă putere, arta riscă să fie redusă la un instrument de propagandă sau să fie marginalizată complet. Și asta ar fi jale.

– Apropo de asta, retorica asupra femeilor, în viziunea extremiștilor, este una care le taie din drepturi și libertăți. Ai făcut și o postare pe Instagram cu privire la asta. Cum ai explica feminismul pe înțelesul tuturor?

– Feminism, explicat simplu, este despre egalitate. Nu doar între femei și bărbați, ci între toate genurile, prin eliminarea barierelor care mențin inechitățile sociale, economice și politice. Este o mișcare care cere ca genul să nu mai fie un factor care dictează șansele, drepturile sau statutul cuiva în societate. Departe de a fi doar un set de revendicări, feminismul este despre responsabilitatea colectivă de a crea un spațiu mai echitabil, unde toți avem acces la oportunități reale și la respect. 

Această filozofie nu e doar teorie abstractă. De exemplu, abordările feministe moderne includ și provocările bărbaților sau ale persoanelor nonbinare care se confruntă cu norme de gen restrictive. Mai mult, feminismul analizează cum se intersectează diferite forme de opresiune – precum genul, rasa sau clasa socială – și încearcă să reducă daunele acestor sisteme combinate. În final, feminismul nu este doar despre „femei”, ci despre o societate mai bună pentru toți, în care drepturile și libertățile sunt fundamentale, nu privilegii.

„Este nevoie de politici care recunosc rolul artei de a deschide minți și de a transforma comunități”

– Care este starea ta din prezent, cum te simți? Cum îți găsești liniștea și echilibrul în perioadele tensionate?

– Încă sunt în priză, cu multă adrenalină care îmi traversează zilele. Simt uneori o furie reziduală, combinată cu anxietate și o doză de deziluzie. Sunt toate semnele că sunt om, că trăiesc vremurile pe care le trăim cu intensitate. În același timp, mă străduiesc să-mi găsesc echilibrul în lucruri care contează pentru mine: repet la Teatrul Național, iar asta îmi aduce o bucurie reală. Am un partener care mă susține și o familie minunată care mă ajută să rămân ancorată. Mai mult decât atât, împreună cu mama mea, Antoneta Galeș, care este scriitoare, coach și art-terapeută, organizăm lunar o întâlnire gratuită. Este un spațiu pentru oricine își dorește să navigheze perioadele dificile cu mai multe resurse și să găsească un sprijin real. E o inițiativă care mă ajută și pe mine să rămân conectată la ceilalți și să transform tensiunile din prezent în ceva care contează.

– Unde te mai vedem în perioada următoare?

– În perioada următoare, mă puteți vedea pe scena Teatrului Național București, unde joc cu bucurie în mai multe spectacole. Tot în 2025, pregătesc două premiere importante acolo: o piesă scrisă și regizată de Alexandra Badea, cunoscută pentru modul în care abordează subiecte acute ale prezentului, și un alt proiect în regia lui David Schwartz, care explorează temele sociale cu o precizie remarcabilă. 

Vreau să menționez și spectacolul „Exil”, de Alexandra Badea, care se joacă la Teatrul Național București. Este o poveste necesară în contextul actual, despre identitate, excludere și cum ne raportăm la ideea de „acasă”. Merită văzut și gândit în contextul actual. De asemenea, joc în două spectacole la Brașov, iar dacă ajungeți acolo, vă invit să ne vedem. Pe Instagram, rămân conectată cu cei care îmi scriu. Încerc să păstrez un spațiu autentic, unde mai răspund mesajelor și port conversații oneste. „Anul nou care n-a fost” se vede pe 21 decembrie pe TVR 1 și TVR Internațional și de pe 22 decembrie pe Netflix. Ne primiți de Crăciun în casele voastre? 

– Revenind la „Anul Nou care n-a fost”, ce speranțe ai pentru 2025 și pentru România?

– Sper, în primul rând, ca filmul să ajungă la cât mai mulți oameni care să-și pună întrebări esențiale despre libertate, curaj și implicare. Sper ca „alegerile care n-au fost” să devină un pericol depășit, să nu mai fie o realitate trăită de oameni. Aș vrea să văd un 2025 în care să ne pese mai mult de ceea ce construim împreună. Cultura este un domeniu subfinanțat cronic, tratat ca un moft, deși are un impact direct asupra sănătății unei societăți. Este nevoie de investiții reale, nu doar în bani, ci în politici care recunosc rolul artei de a deschide minți și de a transforma comunități.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro