Din fericire, simptomele pe care artista le are s-au redus considerabil după tratament și se simte mult mai bine. După un an și jumătate în care a mers la mai mulți medici, care i-au pus diagnostice greșite, Adda a aflat, în cele din urmă, că suferă de boala Lyme.
„Mai este un drum destul de lung, dar simptomele s-au redus cu 70% cu tratament. Mă simt mult mai bine. Mă bucur că deja ajut oameni cu povestea mea, doi ani a fost crunt să merg la doctori. Zici că eram biciuită, așa mă simțeam. (…) Apoi au început problemele neurologice. (…) Am analize de 15 000 de Euro pentru că la Lyme analizele nu arată nimic, e o boală greu de diagnosticat. Mi s-a spus și că sunt nebună.(…) Dar nu am nimic cu acei oameni. (…) Am aflat pentru că mi s-a blocat piciorul pe ambreiaj, atunci mi-am dat seama că ar putea să fie Borelia.(…) Un an și jumătate a durat căutarea diagnosticului”, a povestit Adda în emisiunea „La Măruță”.
Adda a trecut de prima etapă a tratamentului, însă face în continuare injecții. Artista spune că a simțit să facă povestea ei publică, pentru că și-a dorit să ajute și alți oameni.
Atunci când a început tratamentul, vedeta a transmis un mesaj și a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături în cea mai grea perioadă din viața ei.
„Trăiesc o perioadă cel puțin interesantă. M-a schimbat radical, din toate punctele de vedere. Nu mai știu cine e fata de dinainte de Octombrie 2020. Dar cred că, totuși, cea de acum îmi place mai mult. Am trecut de prima fază a tratamentului și azi am primit o veste bună. FUNCȚIONEAZĂ! Simptomele s-au redus 70%. Borelia și Bartonella nu mai sunt detectabile în sange. Sunt încăîn celule dar urmează 18 luni de injecții și vor dispărea și de acolo. Vreau să fac niște mulțumiri. Mulțumesc Diana Munteanu pentru toate telefoanele și agitația din zilele în care aveam mare nevoie. Mulțumesc Elena Gheorghe pentru că mi-ai amintit câtă putere e în interiorul meu în zilele în care nu puteam să accept diagnosticul.”
„Mulțumesc Codin Maticiuc pentru implicare la secundă. Mulțumesc familiei pentru grijă, iubire, răsfăț. Mulțumesc prietenilor care au rămas dezinteresat pentru omul Ada, atunci când Adda a căzut în hau și nu se mai ridica. Mulțumesc, Doamne Doamne ca m-ai căutat și m-ai găsit, când eu am uitat să vorbesc cu Tine. Mulțumesc, dragă muzică pentru că îmi hrănești sufletul! Alexuțu meu și Cătălin… voi sunteti PUTEREA MEA! Fără voi… nu ar mai fi nimic! Urmează 18 luni de injecții, 80 la număr”, a scris Adda în mediul online, acolo unde a oferit mai multe detalii despre boala de care suferă, dar și unde cei care fac parte din comunitatea ei i-au sărit în ajutor cu vorbe de suflet și încurajări”, a spus Adda.