Anul trecut, tot în luna ianuarie, Adela Popescu, vedeta de la Acasă TV, petrecea o vacanţă de vis în Thailanda, alături de iubitul ei din acea vreme, Marius Kalmar, de Răzvan Fodor şi de soţia acestuia, Irina.
Frumoasa Adela Popescu deţine un rol principal în telenovela de la Acasă TV şi a fost, anul trecut, în Thailanda cu Marius Kalmar (foto sus) | Radu Vâlcan joacă şi el în “Iubire şi onoare”, unde este coleg cu noua sa iubită |
Actriţa a fost impresionată de frumuseţile zonei
Atunci, cei doi au vizitat câteva dintre cele mai cunoscute locuri din Bangkok, capitala statului asiatic, iar impresia pe care acestea i-au produs-o Adelei a fost una foarte puternică, făcând- o să iubească zona respectivă. Din acest motiv, actriţa nu a putut sta nici anul acesta departe de Thailanda, artista întorcându-se de acolo abia joi. De data aceasta, cel care s-a bucurat împreună cu vedeta de la Acasă TV de frumuseţile pe care le pune la dispoziţia turiştilor statul asiatic a fost noua pasiune a Adelei, colegul ei de platou din telenovela “Iubire şi onoare” Radu Vâlcan. Cu siguranţă, momentele pe care cei doi le-au petrecut împreună în excursia exotică au fost de vis, iar Adela i-a putut arăta lui Radu ce minunăţii ascunde ţara ei de “suflet”.
Dan: «Să fie fericiţi»
“Asta chiar este o ştire pentru mine. Nu am mai vorbit cu Adela, dar, dacă îmi amintesc eu, îi plăceau bărbaţii de statură mai mică (râde). Eu le doresc să fie fericiţi, mai ales că, probabil, merită amândoi”, ne-a spus unul dintre foştii iubiţi ai Adelei Popescu, Dan Bordeianu (foto), care i-a fost şi el coleg de pla- tou în telenovela “Îngeraşii” de la Acasă TV.
Elena: «Nu m-aş fi aşteptat»
“M-am mirat, pentru că nu m-aş fi aşteptat să se cupleze. Radu e un bărbat frumos, deştept… Nu vreau însă să comentez despre relaţia lor. Le urez succes şi să fie fericiţi!”, ne-a spus Elena Voscoboinic (foto), partenera actorului la emisiunea “Dansez pentru tine” şi femeia despre care s-a scris că a avut o relaţie cu Radu Vâlcan.