Regele Charles al III-lea a prezentat o listă de artisti care i-ar plăcea să cânte, iar printre ei se aflau și Adele și Ed Sheeran, a explicat o sursă de la Buckingham: „Sunt titani ai industriei showbizului și sunt britanici, cunoscuți și pe tot globul. Păcat că nu pot onora invitația!”.

Sheeran are programat un concert în Texans, SUA, înainte de evenimentul de la Londra. Adele nu are niciun angajament anunțat public pentru ziua respectivă.

Încoronarea regelui Charles al III-lea, 74 de ani, va avea loc pe 6 mai, la opt luni de la moartea reginei Elisabeta a II-a, pe 8 septembrie 2022.

12 compoziţii muzicale noi vor fi interpretate la încoronarea regelui Charles al III-lea al Regatului Unit, inclusiv muzică greacă ortodoxă, a anunţat biroul de presă de la Palatul Buckingham, potrivit căruia în cadrul viitoarei ceremonii va fi difuzat şi „Zadok the Priest”, un imn compus de Georg Friedrich Handel în secolul al XVIII-lea, informează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

A doua zi, la Castelul Windsor, în vestul Londrei, va avea loc un concert cu „personalităţi emblematice de pe scena muzicală internaţională şi vedete contemporane”. Evenimentul va fi difuzat de BBC.

Printre cei care vor cânta sunt Paul McCartney și Ringo Starr, Elton John, Rod Stewart, Cliff Richard, Eric Clapton, Sting, Harry Styles și Dua Lipa.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

seaman651 20.02.2023, 17:27

Daca oamenii au anuntat ca au alte angajamente, poate ca titlul trebuia scris altfel. "Au refuzat" suna tare dur daca nu asta este realitatea. Daca n-au alte angajamente... ar fi urat din partea lor.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.