„Știu că arăt foarte, foarte diferit față de când m-ai văzut ultima oară”, a spus cântăreața în vârstă de 32 de ani când a urcat pe scenă, conform BBC.
„De fapt, din cauza tuturor restricțiilor Covid… trebuia să călătoresc ușor și nu puteam să aduc decât jumătate din mine”, a glumit vedeta, apoi a adăugat „Și aceasta este jumătatea pe care am ales-o”.
Artista a mai spus că este „prea speriată” să cânte și să găzduiască „Saturday Night Live” în același timp.
„Aș prefera doar să pun niște peruci, să beau un pahar de vin sau șase și să văd ce se întâmplă”, a mai spus Adele.
Până la urmă, vedeta a cântat.
Într-o parodie a reality show-ului The Bachelor, Adele a intrat în competiție ca o concurentă care își dorea o întâlnire.
Adele on The Bachelor is the crossover we didnt know we needed #SNL pic.twitter.com/ohN1hnWbsk
— Chicks in the Office (@ChicksInTheOff) October 25, 2020
„Sunt aici pentru că am avut multe frământări în viața mea – mai întâi la 19 ani și apoi, într-un mod faimos, la 21 și apoi, și mai faimos, la 25”, a spus ea, făcând referire la titlurile primelor trei albume ale sale.
Adele a îndurat nenumărate respingeri în cadrul parodiei The Bachelor. Cu fiecare ocazie, ea a întrerupt filmarea și a cântat, printre altele, piese precum Rolling In The Deep, Hello și Set Fire To The Rain – spre nemulțumirea din ce în ce mai mare a colegilor ei de distribuție.
La final, vedeta a ieșit din platou cântând Someone Like You și strigând: „Prinde-mă, săptămâna viitoare, pe Insula Iubirii”.
Foto: EPA