„În ceea ce privește reflectarea online a reuniunii de astăzi a ambasadorilor UE cu președintele Iohannis, vă informăm că ambasadorul Adelheid Folie a suferit o intervenție chirurgicală medicală necesară și planificată de mult timp în cursul weekendului și, prin urmare, este reprezentată de adjunctul său, Georg Oberreiter, în toate întâlnirile oficiale”, a transmis Ambasada Austriei într-un comunicat pentru Libertatea.
Misiunea diplomatică a menționat că Adelheid Folie va reveni la birou după Crăciun.
Precizările Ambasadei Austriei au venit în contextul în care președintele Klaus Iohannis a avut programată o întâlnire cu ambasadorii statelor membre UE acreditați la București. Ambasadoarea Austriei la București nu s-a numărat însă printre participanți.
La evenimentul care a avut loc la Hotelul Athenee Palace Hilton din București a fost însă prezent un reprezentant al misiunii diplomatice austriece. Este vorba despre Georg Oberreiter, adjunct-şef de misiune. Întrebat de jurnaliști despre absența ambasadoarei, reprezentantul misiunii diplomatice a răspuns că Adelheid Folie „este în vacanță, în Austria, este într-o vacanță planificată pe termen lung”.