Noua tehnologie îi pune la grea încercare chiar şi pe jurnaliştii care au călătorit prin toată lumea. Adelin Petrişor mărturiseşte cu amuzament că a fost nevoit „să arate c***l vameşilor americani”, în momentul în care a fost scanat pe aeroportul din San Francisco.

Scanerele ultraperformante care apar pe majoritatea aeroporturilor din Statele Unite i-au dat bătăi de cap lui Adelin Petrişor (foto). „M-am întors din Statele Unite. Călătoria de aproape 24 de ore a fost ok şi a adus cu ea o premieră. Le-am arătat câtorva americani c***l şi nu doar atât. Nu, nu am luat-o razna. Am fost doar scanat cu noile maşinării ale aeroportului din San Francisco, maşinării care te arată gol-puşcă”, notează jurnalistul pe adelin-petrisor.ro.

Acesta continuă: „Nu toţi cei care au stat la coadă cu mine au avut acest privilegiu. Am fost luaţi prin sondaj. Colegul cu care am fost în State nu a avut norocul pe care l-am avut eu. Cătălin e şi acum supărat. E ceva să le poţi arăta c***l americanilor şi să nu păţeşti nimic. Ba chiar să ţi se şi mulţumească”.

Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!
 

Urmărește-ne pe Google News