Bruneta nu pare deranjată de faptul că Liviu pare să fi adus în casă o nouă femeie, conform informaţiilor apărute în presă.

„Să le fie de bine. Le doresc tot binele din lume şi sper că au confortul necesar pentru că am fost darnică cu el. I-am lăsat toată mobila, n-am luat un pai de-acolo. Liviu Vârciu, la vârsta de 30 de ani, n-are nici măcar un Matiz pe numele lui şi am zis atunci să fiu eu generoasă şi să nu mă apuc să-i iau toată mobila din casă pentru că ar însemna să rămână fără nimic. Are o casă în rate, n-are maşină”, a declarat Adelina.

Cristina Roman: „Adelina fără Vârciu nu înseamnă mare lucru”

Noua vedetă a prezentărilor de modă este implicată mai nou şi într-un scandal cu Cristina Roman, un alt fotomodel, care a jucat rolul sosiei sale la o prezentare de bodypainting. Cristina susţine că Adelina a fost deranjată de prezenţa sa în acel show deşi fusese anunţată că acesta va fi scenariul.

„Eu nu mă prezint ca sosia Adelinei, am câştigat Miss Hostess 2010 şi am luat premiul de popularitate în Croaţia la Miss Hostess International. Am ceva la activ. Nu m-au găsit la un colţ de bloc şi nu lucrăm pe acelaşi domeniu pentru că nu vreau să ajung asistentă la o emisiune TV. Nu trebuia s-o afecteze aşa de tare şi s-o ia aşa personal. Momentul era anunţat, a existat şi un afiş cu noi două, aceasta era tema prezentării”, a declarat Cristina Roman, în emisiunea „Acces Direct”.

Sosia Adelinei susţine, de asemenea, că fără numele de Vârciu, fosta brunetă a lui Liviu nu ar fi însemnat nimic. „Adelina fără Vârciu nu înseamnă mare lucru. Îi datorează totul. Datorită lui Liviu are prezentări acum”, a spus Cristina Roman.

De partea celalată, Adelina Vârciu a acuzat-o pe sosia sa că doreşte să îşi facă publicitate pe seama sa şi a rugat-o să nu mai vorbească despre ea în emisiunile televizate.

„Nu vreau să port o discuţie cu această fată pentru că nu ştiu cine este. Dacă vrea publicitate, să-şi facă pe spatele şi pe numele ei. Mă deranjează că se duce în emisiune şi comentează despre mine şi Liviu. Mi-ar face mare plăcere să nu mai pomenească numele meu. N-am fost anunţată că voi prezenta cu ea pentru că nu mai veneam”, a declarat Adelina.

 
 

Urmărește-ne pe Google News