„Peste zece ani sper să am o afacere bine pusă pe picioare, să fiu o femeie de succes şi poate dacă mă ajută Dumnezeu să am o familie fericită pentru că peste 10 ani voi avea 33 de ani şi cred că e vârsta pentru aşa ceva”, a declarat frumoasa manechină pentru replicavedetelor.ro

Chiar dacă nu şi-a putut duce sarcina până la capăt, Adelina spune că i-ar placea sa înfieze un copil dintr-un orfelinat pentru a-i face viaţa mai frumoasă.

„Prefer să imi fac un rost în viaţă, să îmi formez o familie şi apoi să vina copilaşul (…) Dacă pe viitor o să am posibilităţi financiare o sa adopt şi eu copii, însă uite chiar mă gândeam zilele astea după tot ceea ce mi s-a întâmplat că vreau chiar să merg să botez un copilaş de la orfelinat. Pentru că ei nu au pe nimeni, noi avem totul. O admir enorm pe Angelina Jolie, că are aşa un suflet mare şi adopta copii care chiar au nevoie de cineva. „

 
 

Urmărește-ne pe Google News