Aderarea la Schengen şi la OCDE au fost menționate în capitolul care vizează reperele pentru anul 2023 din raportul MAE, în contextul în care aderarea României la Schengen a fost blocată pe 8 decembrie 2022 de Austria, care a votat împotrivă la Consiliul JAI. Olanda a votat și ea contra României, dar a precizat că s-a opus, de fapt, aderării Bulgariei, candidatura celor două țări fiind analizată la pachet.
„MAE va continua astfel să acorde o atenţie prioritară, inclusiv prin asigurarea resurselor necesare, continuării demersurilor intense de susţinere a aderării României la spaţiul Schengen, precum şi a aderării ţării noastre la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)”, se arată în document.
De asemenea, ministerul condus de Bogdan Aurescu va continua demersurile pentru accederea în programul Visa Waiver, în contextul în care România încearcă de mai mulți ani să fie acceptată, astfel încât viza pentru SUA să nu mai fie necesară pentru călătoriile de mai puțin de 90 de zile. Deocamdată, țara noastră nu a reușit să atingă pragul minim cerut de americani privind rata de refuz a vizelor, adică 3%. Acum, România este la un procent de 10%.
Totodată, România va sprijini în continuare crearea unui mecanism pentru „tragerea la răspundere a celor responsabili pentru crima de agresiune comisă în războiul ilegal al Rusiei contra Ucrainei”, a mai anunțat MAE.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Kuku • 02.01.2023, 00:05
Sunteti niste ***!
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/268_166d13f0060b96d3aae6bbbcdf2a0e13.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_65fc31bf26f6c70da73e497796122ce8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4e0614d443fd5dea9efcd657da79fba9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b27f4ef61ec0b61e30c5e3b91ce0ee95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/269_c08a29c501887aeb5421a94821a47ce8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_89d1d1029a3bbf3a988859d9c72e3b06.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_61471d19adffb436d9124bc8283b0a75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_492acbb4da5e51fa9eaae74b076cad9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8fc12d12dc11664695bd392b93d5aa10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_6c9a7bf9f6edfa3ec10989b3959486c6.jpg)