Constituţia SUA prevede ca mandatul prezidenţial să fie inaugurat la mijlocul zilei la Washington în data de 20 ianuarie, după alegeri. Tradiţia spune că atunci când data de 20 cade într-o duminică, jurământul se depune în cadru restrâns la Casa Albă, înainte de o ceremonie publică în data de 21.

Aşa se va întâmpla şi anul acesta, la fel cum a fost ultima oară în 1985, în debutul celui de-al doilea mandat prezidenţial al lui Ronald Reagan.

La acestea două se adaugă dubla ceremonie de depunere a jurământului din urmă cu patru ani, cauza caestei fiind o „discordanţă”. În timpul ceremoniei de inaugurare de la Capitoliu, preşedintele Curţii Supreme, John Roberts, iar după el şi Obama, au încurcat ordinea cuvintelor jurământului. Astfel, Obama a plasat, din greşeală, cuvântul „cu fidelitate” după „preşedintele SUA”.

Pentru a preveni orice fel de obiecţii, ceremonia a fost dublată a doua zi într-un cadru restrâns în Sala Hărţilor de la Casa Albă. Serviciul juridic al preşedinţiei de la Washington a confirmat valabilitatea primului jurământ, indicând că un al doilea a fost pronunţat „din motive de precauţie”, potrivit Agerpres.

Oricum, acest record nu va fi atins prea curând, mai ales că un amendament constituţional adoptat după cel de-al Doilea Război Mondial limitează la două, consecutive sau nu, mandatele preşedinţilor americani. Performanţa lui Roosevelt, decedat în 1945, la puţin timp după începerea celui de-al patrulea mandat la Casa Albă, nu a mai fost astfel atinsă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News