ComenteazăMulte au fost generațiile care și-au revendicat apartenența la „grupare”. Doar că adevărul e altul!
Vamaioții adevărați sunt localnicii din Vama Veche. Dar până și ei sunt nostalgici după focurile de tabără și distracțiile tihnite ale turiștilor de acum niște ani.
Vamaioții adevărați nici n-au mai fost pe plajă de ani de zile!
Tanti Sultana stă în poartă și se plânge de vreme. „Uite, furtuna mi-a rupt floarea. Am legat-o, dar…”
Intrăm în curtea umbroasă și o străbatem până în capătul care se încheie cu o bucătărioară ascunsă în întuneric. Tanti Sultana se așază pe un scaun, ține bățul care o ajută la mers aproape și la picioarele ei se trântește un cățel credincios.
Dacă ai înlocui bastonul cu un sceptru și câinele cu un leu, ai avea o imagine din filmele cu sultanele de altădată. Doar că în curtea lungă ca un vagon, răcorită de o ploaie zdravănă, singura grandoare este cea a amintirilor din vremuri apuse. Vremuri în care epava din Vama Veche încă păstra o coamă deasupra mării, când plajele erau pustii și singura muzică era a pescărușilor.
Sultana Dumitrache este una dintre adevăratele vamaioate. Nu a făcut niciodată în viața ei o plajă ca la carte, de nudism nu poate fi vorba, nu a fost la restaurant și Doamne-ferește să fi călcat printr-un club. Fiindcă nu existau și nici nu i-ar fi stat localnicei în fire. Sultana a avut o copilărie muncită, a fost orfană de tată și mama ei creștea cu greu cinci copii.
„Aicea era sat numai de boieri. Noi am fost doar 30 de familii, atât. Cu încetul-cu încetul s-au făcut mai multe. Aveam un ziarist din București, Nicoară Ionescu – a murit -, și îmi spunea: «Sultana, să știi că Vama are să fie mai ceva ca Mamaia… Și uite!»„, spune femeia.
Ne întrerupe un turist venit cu băiețelul său după niște ouă proaspete. Cu toate că acum Vama oferă o varietate de mâncăruri, mai sunt și cei care caută gusturile adevărate, de la țară. Revenim la Vama care a fost și care nu mai este.
„Am avut medici din Oradea. Plecau dimineața la 7 jumate – 8 și veneau seara, și nu se spălau. Ziceau că au venit pentru sare. Se spălau la lighean, nu cu apă, cu duș. Și găteam la 30 de familii, aveam 30 de persoane la masă. Mă ajuta omul meu și făceam. Eram tânără, nu ca acuma… Acuma nici pentru mine nu pot să fac. Ciorbe de pește, orice le făceam, le plăcea. Și mai ales, mă puneau să fac clătite. Când era vorba de clătite…”, râde femeia de vremurile când bucătăria mică zumzăia ca cea a unui restaurant.
Cât despre Vama de acum, tanti Sultana nu o cunoaște. Știe doar strada pe care stă ea, Meduzei, nimic altceva. N-a mai fost pe plajă de ani de zile.
„Era sărăcie, nu ca acuma… Acuma, copiii sunt boieri. Acum, care vine, cere baie înăuntru. Casele, când le-am făcut noi, nu se făceau cu băi. Dar oamenii care veneau pe timpuri, mai vin la mine: mamaie, cât oi trăi dumneata, venim!„, povestește Sultana Dumitrache.
Un cuplu de turiști i-a dat fetei lor numele Sultana, un altul, artist, i-a pictat femeii pereții casei cu albastru și în mijloc a pus un chip zâmbitor. Peste tot plutesc amintirile unei lumi. A unei lumi trăite timp de 83 de ani de Sultana Dumitrache.
„Pe banca de la poartă se făcea sex!”
Strada principală din Vamă e mărginită de multe mașini parcate. Oamenii traversează prin toate părțile și din depărtare se aud muzici amestecate.
În curtea Petrei Năstase e liniște. Trandafirii roz înrourați de picături de ploaie se scutură la câte-o pală de vânt. Am pășit în adevărata lume de la țară.
Femeia a fost învățătoare toată viața și acum își trăiește pensia mai mult în curtea înflorită, departe de vacarm și de ultravioletele care-i fac rău. Pe plajă, n-a mai fost de 16 ani, sănătatea nu-i mai permite. Nu știe cum arată Stuff, Expirat sau Amphora, dar femeia are clar în minte Vama Veche cu adevărat veche.
„Arăta ca un sătuc, cum arată satele acum din Bulgaria, cu garduri de piatră. Noi încă avem gardul vechi. Populația, majoritatea, vorbea un fel de limbă bulgaro-turcă. În rest, populația era modestă, oameni simpli, gospodari, se ocupau de cultivarea terenurilor, de creșterea animalelor, erau turme de oi, erau gospodării cu multe păsări, multe animale. Fiecare după posibilități„, povestește femeia.
Satul se umplea, vară de vară, de clujeni, nu de bucureșteni, ca astăzi. Universitatea „Babeș-Bolyai” avea o tabăra și închiria aproape tot satul.
„Au cumpărat o casă, unde și-au făcut cantină, sală de contabilitate, de director, mă rog, ce angajați aveau. Și ei veneau în martie, sfârșit de martie sau început de aprilie, depinde de perioada respectivă, și închiriau. Și veneau și făceau contracte, și la fiecare cameră, fixa prețul. Camera asta valorează 2 lei, 5 lei și așa mai departe. Și dădeau banii la localnici ori la început de sezon toată suma, ori la sfârșit de sezon. Ei aveau și aprovizionarea lor, mai aveau salvamarii lor, dușuri făcute pe plajă ale lor, chioșcuri de răcoritoare, de dulciuri, tot pe plajă„, își amintește fosta învățătoare.
Regretă oamenii acelor vremuri.
„De exemplu, noi l-am avut pe Cristian Pepino, care era directorul Teatrului Țăndărică din București, cu soția, care veneau și stăteau câte o lună. Era mult mai mult spațiu și nu atâta mizerie care lasă de dorit. Lumea era mult mai civilizată. Exact după Revoluție, am și eu o bancă la poartă și nu se putea, se făcea sex pe bancă, noaptea stăteai și auzeai urletele și țipetele. Era mult mai civilizată lumea înainte. Și tineretul acum… debandadă!„, mai spune Petra Năstase.
Vama Veche nu mai e ce-a fost, este concluzia generală. Doar că fiecare se referă la un alt „ce-a fost”. Cert este că Vama Veche nu mai este Ilanlâc, cum se numea odinioară satul de pescari, oieri și agricultori, nici locul de tihnă la clujenilor adunați în jurul focului de tabără, nici refugiul prin excelență al rockerilor.
Dar Vama Veche este libertate. Și așa a fost dintotdeauna.
Libertatea transmite LIVE, 24 de ore din 24, imagini din Vama Veche: