O sursă apropiată familiei Johnson a declarat că Amelia
Gentleman, soția lui Jo și jurnalist pentru The Guardian (n.r. publicație de
stânga), l-a pus să aleagă între ea și fratele său.
Jurnalista The Guardian, în vârstă de 47 de ani, care este
mama celor doi copii ai fostului ministru, s-a săturat să-l vadă pe soțul ei în
situația de a alege între ce voia fratele său și ceea ce considera el că este
corect, Jo Johnson fiind încă de la început în tabăra conservatorilor care
doreau rămânerea în UE.
„Familia Johnson a fost întotdeauna un clan divers politic, dar Amelia a decis să ia atitudine. Văzând că Boris prezidează un guvern din ce în ce mai fracturat și amenința că mai bine moare într-un șanț decât să prelungească termenul de ieșire, a hotărât că este prea mult. L-a confruntat pe Jo și i-a supus că trebuie să aleagă între ea și fratele său”, a spus sursa citată de The Sun.
Amelia Gentleman este membră a Partidului Laburist și fiica
artistului David Gentleman. Ea lucrează ca reporter The Guardian și este unul
dintre cei mai apreciați jurnaliști britanici ai ultimilor ani, obținând mai
multe premii, inclusiv cel de jurnalistul britanic al anului în 2018.
Jurnalista și Jo Johnson s-au cunoscut în 1991, când studiau împreună la Oxford. Cei doi s-au căsătorit în 2005 și au împreună doi copii.
Foto: wagcenter.com