Libia este considerată una dintre cele mai periculoase țări din lume, cu un guvern provizoriu, cu o economie la pământ și o luptă sângeroasă între zeci de triburi rivale.

Am vrut să aflăm ce-i îndeamnă totuși pe români să meargă la muncă acolo. Am vorbit cu un inginer constructor care a stat opt luni la Tripoli. A solicitat să-i fie protejată identitatea. A avut colegi răpiți, unii chiar uciși.

A prezentat o imagine a unui stat corupt, în care industriașii petrolului cotizează cu bani la toate taberele implicate în conflict.

Totuși, spune inginerul, salariul câștigat acolo este de șase ori mai mare ca în România. Așa a ajuns să regrete că s-a întors acasă. ”Acum regret că am plecat de acolo. Am plecat de frică”, spune el.

Zonă de război, dar salarii uriașe

Sunt mulți ingineri români care au lucrat în industria prolifică a petrolului Libiei fostului dictatorul Muammar Gaddafi, unul dintre liderii din Africa apropiați de Nicolae Ceaușescu.

Muammar Gaddafi si Nicolae Ceauescu, 6 martie 1985

După înlăturarea de la putere și uciderea lui Gaddafi, în octombrie 2011, țara măcinată de un cumplit război civil a intrat în declin. La fel și industria.

Libia are unele dintre cele mai mari rezerve de țiței din lume, peste 46 de miliarde de barili. Majoritatea exporturilor ajungeau pe piața europeană. Acum, a devenit una dintre cele mai instabile țări din Africa, iar în loc de țiței, exportă refugiați.

Foto: EPA/STRINGER

În acest context delicat, mai există totuși firme care operează în Libia pentru a reîncerca să pună pe picioare industria. Românii sunt considerați unii dintre cei mai buni experți din domeniu.

Noi am vorbit cu unul dintre inginerii care, în plin conflict, au luat hotărârea de a pleca la Tripoli.

Făceam parte din echipa de proiectare. S-a cerut un mic colectiv de proiectanți la Tripoli. Echipa era formată dintr-un constructor, un instalator electric, un mecanic și un inginer de petrol și gaze.

Lucram în strânsă legătură cu colectivul de proiectare din țara respectivă. Era un punct de separare. Acest punct de separare a țițeiului era asistat de operatori. Apoi, trimiteau țițeiul la rafinărie, povestește inginerul român despre începutul experienței sale în Libia.

Ce l-a motivat să meargă acolo?

Salariul m-a motivat să merg în Libia. Nu vă spun ce salariu aveam în Libia, dar vă spun că în două luni de zile muncite am câștigat tot atâția bani cât am câștigat în România într-un an. Salariu de vreo șase ori mai mare decât în țara românească și nu cheltuiam niciun ban. Aveam cazare asigurată, masă asigurată, transport asigurat, securitate asigurată. Toți banii îi strângeam”, spune bărbatul trecut de prima tinerețe.

Muncitor într-o rafinărie de lângă Tripoli/EPA/SABRI ELMHEDWI

Inginerul român mărturisește că s-a întors de frică în România, dar că, ulterior, a regretat decizia.

Am stat opt luni la Tripoli și regret că am plecat de acolo. Am plecat de frică. Mi-au spus oamenii să rămân, dar eu am plecat. Când am ajuns în țară și am văzut cum merg lucrurile la noi, am început să regret că am plecat din Libia”, spune el apăsat.

Bani pentru toată lumea în schimbul securității

Inginerul descrie Libia ca pe un stat corupt și precizează că mita nu este nimic ieșit din comun nici în România. E politică de stat”. 

Pentru ca industria petrolului să poată funcționa, rafinăriile din Libia trebuie să cumpere protecție, spune bărbatul.

Se apropia din nou războiul. Era a doua parte a războiului, cea din 2013. Firma pentru care lucram a plecat și au relocat campusul într-o rafinărie. Rafinăria cotiza la ambele tabere. Ei plătesc pe toată lumea, iar rafinăria devine un loc sigur, povestește românul.

A te pune bine cu vecinii era vital, adaugă el.

Șeful nostru îi făcuse pe toți vecinii să fie de partea noastră. Aveam pompe de apă la 200 de metri. Când aveam noi apă, aveau și ei. Nu plăteau niciun bani. Erau tot felul de mici servicii, nu pot să spun că era mită pe față, dar era un ajutor reciproc”, mai spune inginerul.

Foto: EPA/STR

În Libia, tragediile apar și atunci când toată lumea plătește la timp. O gardă libiană a ucis un muncitor care rămăsese într-un birou și care nu a răspuns la comanda de a ieși afară. Au avut loc și răpiri, la fel cum s-a întâmplat și cu inginerul din Ploiești.

De când a început războiul, firma pentru care am lucrat aducea muncitorii pe mare. Aterizau în Tunis, iar de acolo luau un vapor care îi ducea direct în rafinărie. La un moment dat, nu știu din ce motiv, nu s-au mai dus pe mare și s-au dus pe uscat. I-au răpit și pe ăştia. Erau niște cetățeni vest europeni. I-au răpit. După vreo opt luni de zile, i-au eliberat”, povestește sursa noastră.

Încă nu se știu date clare despre situația românului răpit acum două săptămâni în Libia. ONU a cerut eliberarea imediată şi necondiţionată a acestuia. Compania Națională a Petrolului din Libia anunță că se fac în continuare eforturi pentru eliberarea lui.


Citește și: ANALIZĂ | Parcarea în centrul Bucureștiului costă cât un salariu pe lună sau cât un Logan pe an


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News