Specialiştii de la Universitatea John Moores din Liverpool susţin că moartea lui Iisus Hristos a fost chiar mai crudă decât s-a ştiut până acum pentru că, potrivit noilor descoperiri făcute de ei pe Giulgiu, Mântuitorul ar fi fost răstignit cu mâinile bătute în cuie deasupra capului.
Echipa internaţională de specialişti care au studiat Giulgiul din Torino – despre care se spune că păstrează urmele unui corp crucificat – spune că nu are importanţă al cui este acest giulgiu, ci doar că el evidenţiază că procesul crucificării era unul extrem de dur. Artefactul sugerează că respectiva practică implica o victimă ce fusese „bătută” pe cruce în formă de Y.
Giulgiul din Torino este cel mai studiat artefact din istorie iar opiniile în ceea ce priveşte originea lui sunt împărţite: unii spun că el a fost creat în perioada medievală ca impostură sau unealtă de creştinare, alţii consideră că este chiar pânza care a învelit trupul lui Iisus din Nazaret, atunci când acesta a fost coborât de pe cruce.
Indiferent care este adevărul, bucata de pânză, pe care se află imprimată imaginea destul de vagă a unui bărbat gol, conţine urme de sânge provenite din zona braţelor, dar şi de la alte răni de pe corp.
Matteo Borrini, de la Universitatea John Moores, a dorit să observe dacă petele de sânge considerate a proveni de la braţul stâng sunt de aceeaşi origine cu restul petelor de sânge de pe giulgiu. Lui Borrini i s-a alăturat un alt cercetător de la Universitatea Pavia, Italia. Acesta a constatat că poate fi vorba despre o poziţie a crucificării cu totul diferită de cea ştiută până acum.
Astfel, cei doi specialişti au descoperit că urmele de sânge de pe giulgiu au fost făcute în urma unei crucificări – însă este sigur că persoana care a lăsat aceste urme a fost crucificată în poziţia „Y”, nu în „T”, aşa cum apare imaginea în majoritatea lucrărilor artistice creştine.
„Poziţia este cu atât mai dificilă cu cât presupune mari dificultăţi la respiraţie, aşa că este foarte posibil ca victima să fi murit asfixiată„, spune Borrini.
„Ceea ce apare imprimat pe Giulgiu nu corespunde majorităţii imaginilor tradiţionale ale crucificării. Este foarte posibil ca, ulterior, să fi fost trasate linii fine de sânge în lateral, din considerente artistice”, a încheiat Matteo Borrini.