Adevarul despre Ramaru (II)

Doar doua saptamani au trecut de la omorul Elenei O., ospatar la Restaurantul „Podul Baneasa”, si asasinul noptii a facut o noua victima.
In noaptea de 1 spre 2 iulie 1970, in jurul orei 1.30, Ion Ramaru, inarmat cu un cutit si o bara de fier, a asteptat-o pe strada Constantin David Tica pe Florica M., ajutor de ospatar la Restaurantul „Marasesti”. O urmarise cu cateva seri inainte in autobuzul de noapte si pe jos, retinand zona in care locuia. Cand a vazut-o venind, s-a ascuns dupa un copac, si-a acoperit fata cu gulerul puloverului tip helanca, iar cand femeia s-a angajat in traversarea strazii, in dreptul imobilului in care locuia, a lovit-o de mai multe ori cu bara de fier in cap. A luat-o in brate si a dus-o pana in dreptul unui autocamion stationat pe strada Gheorghe Misail. Au urmat amenintarile cu cutitul, obligarea femeii de a escalada gardul cimitirului „Sf. Vineri”, juramintele pe o cruce, deposedarea victimei de anumite obiecte vestimentare, violul. Dupa tot acest cosmar, la rugamintile victimei, dar mai ales in urma promisiunii ca nu il va denunta si ca va fi mereu la dispozitia lui, Ramaru a ajutat-o apoi sa sara gardul cimitirului. „Dupa care ne-am deplasat spre locul unde i-au cazut obiectele respective. In coltul strazii Constantin David Tica, cu cutitul ce-l aveam la mine, am intepat-o la mana si am sarutat-o pe locul intepaturii. I-am facut intepaturi ca sa o conving sa vina la intalnire”. (Declaratie Ion Ramaru).
Ceea ce a urmat se regaseste si in declaratia serg. maj. Ene Cristea: „Dupa ce mi-am executat alte atributiuni de serviciu, la orele 2.50 am ajuns din nou in bd. 1 Mai, in dreptul strazii C-tin David Tica. In acel moment, a aparut autocamionul „Carpati” nr. 21-B-6819 condus de Vlad Ion, care a oprit in dreptul meu si mi-a relatat urmatoarele: venind pe str. Caraiman, insotit fiind de o salariata de la serviciu, a vazut, la un moment dat, un cetatean si o cetateana ca fugeau dintr-o parte in alta a strazii. Soferul a relatat ca la aproximativ 20 de metri de cele doua persoane, femeia a sarit in fata masinii, cerandu-i ajutor ca va fi omorata, iar cetateanul a inceput sa fuga pentru a dispare”.
Iata cum a descris victima, Florica M., individul care inainte de „despartire” o intepase cu cutitul si ii supsese sangele: „Un individ de statura atletica, imbracat intr-o canadiana si un pulover negru pe gat, al carui guler il tinea acoperit peste gura; era nebarbierit, in varsta, cu pantaloni largi, poate ca avea barba falsa”.
In data de 14 iunie 1971, Florica M., in fata unor martori, prezentandu-i-se un numar de 19 fotografii ale mai multor persoane, printre care si a inculpatului Ramaru Ion, l-a recunoscut pe acesta ca fiind barbatul care o tarase in cimitir si o violase. Exista la dosar si declaratiile a cinci locatari de pe str. C-tin David Tica, ce au auzit in noaptea de 1/2 iunie 1970 tipete puternice. In declaratiile sale, Ion Ramaru nu numai ca recunoaste faptele, dar descrie si cum era imbracata victima.
Ramaru „isi pregateste” intrarea in scena crimei

Recomandări

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Dupa sesiunea de examene din vara anului 1970, Ion Ramaru a fost declarat repetent. Nu a plecat acasa, la Corabia, ci a mai stat un timp in Bucuresti. Tatal sau, Florea Ramaru, locuia in Capitala, la o concubina, Filareta Calin, dupa ce, cu mult timp in urma, isi parasise nevasta (ramasa in Corabia) si cei trei copii. Relatiile lui cu familia erau insa aproape normale, iar cele mai dese contacte le avea cu Ion, fiul cel mai mare si student la medicina veterinara in Bucuresti.
In noaptea de 19/20 iulie 1970, Ion Ramaru ratacea pe strazile Bucurestiului in cautare de femei cu care sa aiba raporturi sexuale. La un moment dat, adapostindu-se de ploaie in fata magazinului de pe Calea Rahovei nr. 387, i-a venit ideea sa sparga geamul vitrinei si sa fure hainele expuse. Ceea ce a si facut, furand din vitrina un sacou barbatesc in carouri maro cu galben, un costum barbatesc, de semitergal cu dungi pe fond bleumarin-vernil, o haina barbateasca din stofa de culoare bleumarin si o pereche de pantaloni.
Furtul a fost recunoscut de Ramaru Ion, de tatal sau, caruia fiul ii marturisise fapta si care apoi chiar ii dusese o parte din haine la curatat. Organele de cercetare au ridicat de la unitatea „Nufarul” din bd. 1 Mai nr. 95, pe baza unui bon gasit la Florea Ramaru, costumul de haine dat la curatat, iar din camera situata in caminul studentesc, si ocupata de Ion Ramaru, restul de haine provenite din furtul de la magazinul din Calea Rahovei. Totodata, in declaratiile lor, victimele descriu imbracamintea agresorului ca fiind identica cu cea provenita din furt.
Alte probe la dosar care demonstreaza ca Ion Ramaru e autorul furtului: recunoasterea inculpatului, declaratiile a cinci martori, procesele verbale de perchezitie din 27 mai si 31 mai 1971, procesul-verbal de recunoastere a hainelor furate, ridicate de la inculpat si recunoscute de personalul magazinului, raspunsul Institutului de Meteorologie si Hidrologie, care confirma ca in seara spargerii ploua.
La 4 zile de la comiterea furtului din magazinul de confectii din Calea Rahovei, Ion Ramaru a iesit in strada in cautarea unei noi victime. Era in noaptea de 24 iulie 1970, orele 23.30, pe str. Foisor, si Ion se ascunsese in spatele unui camion stationat, in asteptarea unei femei cu care sa intretina raporturi sexuale. „Eu am intrebat-o daca este maritata, ca am nevoie de o fata. Nu mi-a raspuns nimic si a inceput sa tipe, iar eu am lovit-o cu bucata de fier ce o aveam la mine, in cap. Femeia a fugit, moment in care i-a cazut din mana geanta care, dupa cate imi amintesc, era de culoare rosie, nu pot insa preciza” (n.a. intr-adevar, geanta era de culoare rosie).
Din relatarile victimei, Margareta H., muncitoare la Fabrica de Incaltaminte „Flacara Rosie”, rezulta ca individul „imbracat cu o bluza in carouri pe deasupra pantalonilor” cu „parul dat peste spate si perciuni mari, inalt de 1,70-1,80 m”, a stat ascuns in spatele unui autocamion si, dupa ce a trecut pe langa el, acesta a venit in fata ei, a facut doar cativa pasi si a lovit-o in cap, a impins-o inspre gard, i-a smuls geanta din mana si a fugit. Victima a fost gasita in locul respectiv de catre Iordan V., coleg de serviciu, care trecea prin zona, impreuna cu sotia sa, pe o motocicleta. Vazandu-si colega plina de sange pe fata si pe haine, a dus-o la spitalul din apropiere, „Caritas”, si a anuntat militia.
La aproape un an de la comiterea faptei, dupa ce a fost arestat, Ion Ramaru isi uimeste anchetatorii printr-un amanunt care, atunci, in 24 iulie 1970, scapase pana si victimei. In interogatoriul din 23 iunie 1971, Ion Ramaru, descriind imprejurarile savarsirii infractiunii, arata ca in geanta furata de la victima mai exista si o pereche de pantofi inveliti in hartie, lucru care nu reiesea din actele intocmite de organele de militie, imediat dupa talharie. Audiata in 8 iulie 1971, Margareta H. confirma ca a avut in geanta si o pereche de pantofi impachetati in hartie. Totodata, prezentandu-i-se un set de 17 fotografii, a recunoscut in fotografiile nr. 1 si 16 pe individul care o atacase si o jefuise: Ion Ramaru. Mentioneaza ca l-a recunoscut dupa conformatia fetei, prelunga, si perciuni. De asemenea, exista la dosar un proces-verbal care consemneaza ca, in prezenta a doi martori, Margareta H. l-a recunoscut dintr-un grup de 7 persoane (sunt consemnate numele si adresele participantilor), pe Ion Ramaru. Au fost facute fotografii care confirma recunoasterea.
Vara anului 1970 Ion Ramaru si-a petrecut-o la Corabia si in Constanta, unde a lucrat cu ziua in port. Din 24 iulie, pana in noaptea de 23 noiembrie 1970, Bucurestiul nu a mai cunoscut vreo crima sau vreun atac nocturn. In luna noiembrie, insa…
Ion Ramaru a urmarit-o, dupa inchiderea localului, pe Olga B., ospatarita la bufetul „Uranus”, pana la locuinta acesteia, din bd. Pacii, stabilind astfel traseul pe care-l parcurgea. In noaptea de 22/23 nov. 1970, in jurul orelor 2.00, Ramaru a asteptat-o pe Olga B. in apropierea locuintei ei, probabil chiar in holul blocului (n.a. – Ramaru e confuz in descrierea acestui aspect, insa exista declaratiile unor martori care au insotit-o pe Olga B. pana in apropierea blocului). Cand a vazut ca femeia se apropie de intrare, s-a ascuns dupa usa luminatorului de la etajul II (n.a. – Olga B. a declarat ca liftul era defect), iar cand urca scarile, un barbat a lovit-o in cap cu o bara de fier. Femeia si-a pierdut cunostinta, iar Ramaru a pornit cu ea pe scari si a tarat-o in spatele blocului, unde a incercat sa aiba cu ea raport sexual. Si-a intrerupt actiunea si a fugit in momentul in care martora R. Elena, alarmata de gemetele victimei, a aprins lumina la baie. Cand a fugit, Ramaru a luat geanta victimei in care se aflau 500 lei si o pereche de ochelari. „La plecare am luat o servieta a femeii, nu stiu ce culoare avea, caci era negura (noapte)”, declara Ramaru. Olga B. si-a revenit din coma dupa trei saptamani, la Spitalul „Gh. Marinescu”, sectia neurochirurgie. Femeia a ramas cu infirmitate pe viata. (continuarea in ziarul de maine)

Urmărește-ne pe Google News