Ion Iliescu n-a mai apărut așa de des în public în ultima perioadă de timp, așa cum o făcea înainte. La parada de 1 decembrie de anul trecut, Ion Iliescu a lipsit pentru prima oară din cauza unor probleme pe care le-a avut la un picior.
Deși s-a spus că acesta ar avea mari probleme de sănătate, se pare că starea acestuia este una cât se poate de bună, potrivit știrilekanald.ro.
De curând, acesta a organizat o petrecere pentru a sărbători cei 65 de ani de mariaj alături de soția sa, Nina Iliescu.
“Ion Iliescu se simte bine, nici gând să nu poată să meargă! Din contră, nu a renunțat la mișcarea să obișnuită și în continuare face sport! O dovadă clară că este sănătos o reprezintă și faptul că, în urmă cu câteva zile, el a sărbătorit cei 65 de ani de căsătorie cu soția Nina! Evenimentul, unul simplu, în familie, a avut o mare încărcătură emoțională, iar fostul șef al statului a fost în mare formă”, au dezvăluit surse din apropierea fostului lider de la Cotroceni pentru sursa mai sus-menționată.
Citește și: EXCLUSIV/Irinel Columbeanu și Mr. Pink și-au strâns mâna. Pact peste Ocean pentru micuța Irina!
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!