O comisie mixtă de la Bucureşti a ajuns, luni, la Inspectoratul Şcolar din Argeş şi a cerut documentele care ar atesta boala de care suferă elevul de clasa a 7-a, căruia i s-a cerut mutarea la o altă instituţie de învăţământ.
„Reprezentanţii Ministerului Educaţiei în colaborare cu reprezentanţii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale au venit la Inspectoratul Şcolar să verifice dacă diligenţele pe care le-am făcut noi sunt legale, dacă sunt corecte. Noi am avut o discuţie de principiu şi le-am pus la dispoziţie şi câteva procese verbale încheiate de-a lungul timpului cu părinţii pentru a se verifica eforturile făcute atât pe către şcoală cat şi de către Inspectoratul Şcolar. La ultimul certificat de orientare şcolară există şi specificaţia ADHD din partea unui grup de specialişti. Şcoala ştia despre acest lucru pentru că i-au sprijinit şi pe copil şi pe părinţi”, a declarat Dumitru Tudosoiu, inspector general al ISJ Argeş, conform Mediafax.
Părinţii elevului au declarat că fiul lor nu a creat niciodată probleme în familie. Elevul cu ADHD a fost scutit de la orele de curs 10 zile, timp în care trebuie să fie supus unei expertize medicale.
Elevii care au protestat, sancționați
Elevii care au protesat pentru excluderea colegului lor cu ADHD vor fi sancționați cu scăderea notei la purtare pentru că nu s-au prezentat la cursuri timp de trei zile consecutive. Joi, elevii au intrat la ore.
În același timp, elevul din Pitești cu ADHD va fi scutit medical. Decizia a fost luat de ISJ Argeș, care a precizat că elevul va fi scutit până când va veni rezultatul noii evaluări psihologice la care va fi supus. Conform ISJ, părinţii copilului şi-au luat angajamentul să facă o astfel de reevaluare, însă nu şi-au respectat promisiunea, scrie News.ro.