„Un obiectiv este dezvoltarea spațiului virtual privat. Este unul dintre obiectivele noastre importante, să tăiem cât mai mult hârtii, să interacționăm cât mai mult în spațiul virtual cu contribuabilii. Este un pas mare în vederea îmbunătățirii colectării. Anul acesta, cât mai curând, sperăm să implementăm plata cu cardul. Din păcate suntem printre instituțiile care nu au implementat lucrul acesta. Vom face în așa fel încât să se întâmple anul acesta”, susţine Dragoş Doroş.

Programul de modernizare a ANAF a fost demarat anul trecut, dar nu a avut, până acum, prea mari rezultate. Astfel, programul de colectare al taxelor s-a îmbunătăţit cu doar 7,8%, în vreme ce procentul de conformare voluntară la plată a fost de 83,5%.

Anul trecut, ANAF a colectat 196,8 miliarde lei, cu 14,26 miliarde lei (7,8%) mai mult decat în 2014.

Urmărește-ne pe Google News