În Casa Poporului funcţionau de mai bine de 20 de ani un salon de frizerie şi unul de coafură, ambele situate la nivelul 1M, loc în care aleşii îşi aranjau la un preţ modic podoaba capilară: 5 lei tunsul şi 15 lei coafatul.
De câteva săptămâni, acestea au fost desfiinţate, iar nea Aurel, frizerul, dar şi coafeza au fost trimişi acasă. Principalul motiv pentru care s-a închis afacerea este de-a dreptul uimitor: salonul funcţiona fără autorizaţie, şi nu de ieri, de alaltăieri, ci de 20 de ani, după cum ne-au spus surse din Parlament.
Celălalt motiv este că nici coaforul, nici frizeria nu aduceau profit vistieriei Parlamentului. Unul dintre clienţii lui nea Aurel a fost, ani buni, actualul viceguvernator al BNR, Bogdan Olteanu, care pe vremea când era preşedintele Camerei Deputaţilor se rădea frecvent pe cap.
“Au închis frizeria şi coaforul, că nu aduc profit. Mulţi colegi de-ai mei, atât doamnele parlamentar, cât şi bărbaţii, veneau regulat la frizerie. Acum, unde ne mai aranjăm dacă trebuie să dăm interviuri din Parlament?”, ne-a declarat deputatul PMP Petru Movilă ( foto) , “abonat” al frizeriei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News