UPDATE. Senatorul PSD Daniel Butunoi, preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice şi în activitatea unor lideri ai acestor partide, a declarat marţi, după audierea de aproximativ două ore a adjunctului directorului SPP, Daniel-Ion Bălaşa, că acesta „a convins comisia că SPP are în componenţa lui cadre extrem de bine pregătite”.

Butunoi a adăugat că rolul comisiei pe care o conduce este de a clarifica dacă SPP sau cei care fac parte din acest serviciu au influenţat cumva activitatea unor partide sau activitatea unor lideri ai acestor partide.

„Astăzi am audiat un specialist care ne-a explicat ce înseamnă munca dumnealui şi dacă se pot cumva întâmpla incidente de cele pe care le suspicionează Parlamentul prin acea hotărâre de înfiinţare a comisiei. După afirmaţiile ferme ale dânsului, după părerea dânsului, aceste lucruri nu se pot întâmpla. Rămâne ca pe parcursul desfăşurării următoarelor şedinţe să ne convingem dacă este aşa sau nu”, a declarat Butunoi.

Pe de altă parte, el a anunţat că în comisie s-a luat decizia de a fi audiaţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă, dar şi foşti şefi de stat şi foşti prim-miniştri.

„Chiar pe finalul acestei şedinţe am votat, şi rezultatul a fost cu unanimitate, o serie de nume ce se propun a fi chemate la audieri şi, într-adevăr, pe această listă este şi domnul preşedinte Liviu Dragnea şi doamna premier Dăncilă şi chiar foştii preşedinţi, domnul Traian Băsescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, foştii premieri Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Victor Ponta. Rămâne să stabilească comitetul de conducere a comisiei, în funcţie de disponibilitatea de program al persoanelor propuse a fi invitate, când se vor întâmpla şi aceste audieri. Nu am transmis nicio invitaţie, în zilele ce au rămas din această săptămână vom contacta toate persoanele şi în funcţie de programul dumnealor o să stabilim invitaţii în cursul zilei de luni, când se întâlneşte comitetul de conducere”, a menţionat Butunoi.


Comisia de Control a activității SPP l-a audiat săptămâna trecută pe președintele Senatului. Călin Popescu Tăriceanu a dat explicații despre perioada de șapte ani în care, susține el, ar fi fost interceptate de servicii. Tăriceanu a spus că nu a primit informații de la SPP cum că ar fi fost interceptat în cei șapte ani relatează Agerpres. N-a primit „nicio semnalizare” atunci când a fost supravegheat audio, video şi ambiental, a precizat Tăriceanu.

Avocatul lui Călin Popescu Tăriceanu, Dan Apostol, declara că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost urmărit de către procurori prin toate mijloacele, inclusiv prin plantare de microfoane în casă.

Măsurile informative ar fi fost luate atât în dosarul Microsoft, dar şi într-un alt dosar. Pe 22 mai, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au achitat pe Tăriceanu în dosarul în care acesta a fost acuzat de mărturie mincinoasă. Decizia nu este definitivă.


INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Prădătorii de copii sunt liberi! – Tribunalele din România dau pedepse cu suspendare pentru tații care-și agresează sexual fetele minore și le dau posibilitatea să facă muncă în centrele de copii!


 

Urmărește-ne pe Google News