„În anul 2016, corespunzător unui efectiv rulat de 40.712 persoane, s-au înregistrat 98 decese respectiv 3,5 la o mie de deţinuţi. Acest număr este de aproximativ 3 ori mai mic decât în populaţia generală, dacă ne raportăm la statistica oficială a Institutului Naţional de Statistică, corespunzător anului 2015 ( 11,7 decese la mia de locuitori)”, arată ANP, miercuri, într-un comunicat de presă.

„Decesele au avut ca şi cauze principale afecţiuni medicale cronice/cazuri în fază terminală. Astfel, din cele 98 de cazuri, 31 au avut ca şi cauză a decesului boli neoplazice, ceea ce reprezintă 31,63% din totalul deceselor în 2016, comparativ cu anul 2015 unde din totalul de 113 decese, 41 au avut ca si cauză boli neoplazice, ceea ce reprezintă 36,28% din total. În toate cazurile au fost sesizate organele de cercetare penală şi în niciun caz nu s-a constatat culpa angajaţilor”, se mai arată în comunicat.

Sistemul penitenciarelor din România are un deficit de 8.500 locuri

Subcomisarul de penitenciare Dan Halchin, directorul general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Slănic Moldova, că sistemul penitenciarelor din România are un deficit de 8.500 de locuri de cazare, în raport cu prevederile legislaţiei impuse de drepturile omului care stabilesc o alocare de minim 4 metri pătraţi pentru fiecare deţinut, conform Agerpres.

Dan Halchin a afirmat că soluţia cea mai viabilă pentru acoperirea acestui deficit este de construire a unor noi pavilioane în unităţile deja existente şi nu înfiinţarea de noi unităţi de penitenciare.

„În comparaţie cu anul trecut este nevoie de un buget mai mare pe partea de investiţii. Avem diverse simulări care se pot plia pe modul în care guvernul va trasa priorităţile. Avem deficit de 8.500 locuri de cazare dacă ne raportăm la suprafaţa de 4 metri pătraţi standardul impus de CEDO. În ecuaţie trebuie să intre cât de repede poate fi rezolvată această problemă, capacitatea noastră ca sistem de a contracta şi de a face toate studiile de fezabilitate. Este clar că problema nu se va rezolva în totalitate anul acesta. Construcţia de noi pavilioane în cadrul unităţilor deja existente este o abordare mult mai facilă. Nu mai trebuie dislocat personal suplimentar în comparaţie cu abordarea în care vom face penitenciare noi în alte locaţii şi pentru care trebuie minim 300 de persoane ca acea lunitate să devină operaţională”, a declarat Halchin.

Acesta a adăugat că principala problemă cu care s-a confruntat sistemul penitenciarelor anul trecut a fost lipsa de personal, prin ieşirile masive din sistem.

„Continuăm încadrările, anul trecut am încadrat 1.200 de cadre noi şi avem concursuri în derulare pentru 800 de cadre. Continuăm descentralizarea pentru că noi credem că descentralizarea va permite o mai mare flexibilitate pentru când, cum şi câte locuri trebuie scoase la concurs”, a mai spus Dan Halchin.

„Atestarea bacteriei invocate nu are legătură cu perioada custodierii în penitenciar” a lui Dan Adamescu

Liviu Dragnea a susținut, marți, că Dan Adamescu a murit în închisoare, însă ANP a precizat miercuri că omul de afaceri a decedat într-un spital privat.

„Nu vreau să exploatez un caz grav, dar totuși a murit un om în penitenciar”, a spus liderul PSD, făcând referire la omul de afaceri Dan Adamescu.

„Eu cred că Ministerul Justiției trebuie să arate câți au murit în închisorile din România, să știm, au murit zeci, sute, mii. Dacă sunt oameni condamnați pentru diverse pedepse, dar nu sunt condamnați la moarte, nu mi se pare corect să moară în închisoare”, a mai spus Liviu Dragnea.

În replică, ANP informează că omul de afaceri Dan Adamescu a fost cazat în unităţile de detenţie în conformitate cu dizabilităţile sale, iar atestarea prin examene bacteriologice a bacteriei invocate în spaţiul public nu are legătură cu perioada custodierii în sistemul penitenciar.

„Solicitările înaintate de către familie reprezentanţilor penitenciarelor de a primi medicaţie au fost avizate pozitiv, medicaţia fiind administrată conform recomandărilor medicilor specialişti. Având în vedere că datele medicale sunt confidenţiale, vă putem preciza doar că atestarea prin examene bacteriologice a bacteriei invocate nu are legătură cu perioada custodierii în sistemul penitenciar, nefiind diagnosticat în acest sens la internarea în spitalul din reţeaua publică. Cazarea acestei persoane în unităţile de detenţie s-a realizat în conformitate cu dizabilităţile sale, fapt constatat şi de reprezentanţii Ambasadei Germaniei în România cu ocazia vizitării acestuia”, se arată într-o informare a ANP.

Adamescu ar fi beneficiat, astfel, de asistenţă medicală atât prin intermediul reţelei sanitare a ANP, cât şi al reţelei sanitare publice şi private. Totodată, din luna septembrie a anului trecut, acesta se afla sub supraveghere medicală într-o reţea sanitară privată, în vederea realizării unei intervenţii chirurgicale pentru o afecţiune cronică la un picior.

„În conformitate cu procedurile legale, administraţia Penitenciarului Jilava a anunţat familia persoanei decedate, a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile de detenţie în care a fost custodiată persoana în cauză vor pune la dispoziţia organelor competente toate informaţiile şi documentele necesare în vederea derulării, în bune condiţii, a acestei anchete”, mai precizează ANP.

 
 

Urmărește-ne pe Google News