Aproximativ 6.000 de oameni ar fi vizați de această „operațiune”, doar pentru că au vizitat o pagină unde au fost organizate protestele anti-Trump. Oamenii sunt descriși de avocații Administrației  drept „activiști anti-Trump care au vorbit în public la evenimente organizate și care sunt, în general, foarte critici în privința politicilor administrației”.

Una dintre persoanele vizate de acest mandat, Emmelia Talarico, a administrat pagina de Facebook disruptj20, unde au fost organizate protestele din ziua în care Donald Trump a fost învestit în funcție. Această pagină a fost vizitată de aproximativ 6.000 de oameni, iar administrația Trump încearcă să obțină acces la conturile lor de Facebook.

În total, trei cereri au fost depuse în acest sens. Potrivit documentelor din instanță, Emmelia Talarico a afirmat că, dacă guvernul obține acces la contul ei de Facebook, oficialii pot obține „parole personale, întrebări de securitate, informațiile de pe cardul de credit”, precum și multe alte detalii.

Până acum, Facebook nu a răspuns solicitărilor jurnaliștilor CNN de a spune dacă a oferit accesul la aceste conturi sau dacă intenționează să facă acest lucru. Uniunea Americană a Libertăților Civile (ACLU), care reprezintă trei persoane vizate de mandat, a depus o moțiune pentru a opri această procedură.

Columbianul trimis de serviciile secrete ruse să dea foc unor obiective strategice din România, condamnat la 6 ani de închisoare
Recomandări
Columbianul trimis de serviciile secrete ruse să dea foc unor obiective strategice din România, condamnat la 6 ani de închisoare


Citește și:

VIDEO/ Ce se întâmpla, în realitate, la petrecerile extravagante de la conacul Playboy. Ilie Năstase, primul român care a luat parte la ele


Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.