Administratorul unei cafenele din Sectorul 3 al Capitalei care a refuzat să suspende activitatea comercială a fost sancţionat, joi, de inspectorii Poliţiei locale cu amendă în valoare de 70.000 de lei.
„Pe lângă sancţionarea patronului de cafenea din Sectorul 3, inspectorii DGPLCMB au mai depistat alţi doi agenţi economici care ignorau prevederile Ordonanţei Militare. Aceştia, însă, s-au conformat somaţiei inspectorilor Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti şi şi-au suspendat de îndată activitatea. În total, până în prezent, 230 de locaţii de alimentaţie publică au fost controlate de poliţiştii locali – ai Direcţiilor Control şi Centrul Istoric din cadrul DGPLCMB – care au verificat modul în care sunt respectate măsurile adoptate în regim de urgenţă pentru prevenirea răspândirii COVID-19”, informează Poliţia Locală Bucureşti, prin intermediul unei postări pe Facebook.
Poliţiştii locali verifică, începând de joi, dacă restaurantele, cafenelele sau alte localuri publice îşi continuă programul de lucru. Acţiunile de control au loc în contextul Ordonanţei Militare numărul 1, care prevede suspendarea activităţii de servire şi consum a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice organizate de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spaţiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locaţiei.
Primăria Capitalei a cumpărat trei aparate pentru depistarea rapidă a coronavirusului.
Mulți români sosiți de peste graniță în ultimele zile nu respectă decizia autorităților de a se autoizola în propria casă, chiar dacă nu au teste pozitive la noul coronavirus.
Cum ne apărăm de coronavirus