ComenteazăÎn România există cam 500 de moașe cu drept de liberă practică, însă am avea nevoie de vreo 12.000, spune Irina Mateescu, moașă cu zece ani de experiență. Libertatea a vorbit cu ea și cu două femei care au dat anul acesta admitere.
Câteva zeci de părinți, bunici și prieteni așteaptă pe cineva, la 10.15, în fața Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, unde s-a dat admitere la specializările Facultății de Moașe și Asistență Medicală. Unii se plimbă cu mâinile la spate, alții butonează telefoanele mobile. Un băiat în tricou polo roșu face ture pe trotuarul încins.
Una dintre cele 16 candidate pentru secția de moașe iese valvârtej cu ghiozdanul atârnat de umăr și se oprește abia în brațele prietenului ei. Începe să plângă. După examen, candidații și-au aflat punctajul, însă rezultatele și clasamentul le vor primi zilele următoare. Fata crede că va fi respinsă și preferă să nu vorbească cu presa. Sunt 15 locuri la moașe, 7,8% din totalul pentru toate specializările.
Emoțiile tinerilor ies la suprafață sub formă de lacrimi sau strigăte de victorie „Am intrat!”, câțiva se aruncă în brațele părinților. Și mamele lor au trecut cândva prin bucuriile și grijile pe care le implică sarcina și aducerea pe lume a unui copil.
„Îmi place legătura dintre mamă și copil care se formează la naștere”
Ies și cei care au susținut examen la asistență medicală, mai veseli decât fetele care doresc să devină moașe și care refuză să povestească despre experiența lor. Se simt obosite sau se grăbesc.
Mihaela Lazăr, în schimb, vine zâmbitoare spre poartă, fără să vorbească la telefon precum cei mai mulți. Are 33 de ani și a decis să se pregătească pentru o a doua profesie.
„Momentan lucrez în IT, dar mi-ar plăcea să fiu moașă”, spune ea pentru Libertatea. Vrea să ajute mamele și copiii și crede că i se potrivește munca asta.
Ideea i-a venit acum ceva timp, când a aflat dintr-o știre că nu sunt suficiente moașe în țară. A căutat informații și a descurajat-o faptul că studiile durează patru ani și sunt doar la zi. După aceea, a trecut printr-o sarcină extrauterină și atunci, la spital, a auzit niște asistente cum țipau la femeile care urmau să nască, își amintește ea.
„Mă gândeam că cineva trebuie să fie alături de ele, nu să țipe”, spune tânăra.
Părinților și prietenilor încă nu le-a dat vestea că va fi iar studentă. A luat 52 de puncte din 80 și, dacă va fi admisă, va continua să muncească și va frecventa și cursurile. În plus, ar vrea să devină mamă în următorii ani.
Cristina Ardeleanu, 30 de ani, se grăbește să ajungă după examen la copilul ei de 1 an. Examenul i s-a părut greu pentru că s-a insistat pe sistemul nervos și nu pe alcătuirea corpului uman, de pildă, spune ea. Cu toate astea, a obținut 50 de puncte. S-a pregătit trei săptămâni pentru admitere și au dezamăgit-o subiectele.
„Lucrez deja într-un spital, la o secție de ginecologie și voiam mai mult de la mine”, spune tânăra despre motivația ei. „Îmi place legătura dintre mamă și copil care se formează la naștere”. Când a născut, i-a fost alături o moașă, ceea ce a ajutat-o.
Update: Mihaela și Cristina au fost singurele candidate admise.
Moașele, în umbra medicilor
În 2020, în România au murit 823 de copii sub un an și au fost 15 decese materne, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică. Mai multe moașe consideră că s-ar putea reduce numărul de cazuri, dacă mamele și nou-născuții ar primi îngrijirile și informațiile de care au nevoie în timpul sarcinii, la naștere și în primele săptămâni de viață ale copilului.
„În mod normal, după naștere, rămân în legătură cu pacienta șase săptămâni, urmăresc și bebelușul; pe urmă, ei rămân în grija medicului de familie”, explică, pentru cititorii Libertatea, Irina Mateescu (Popescu), moașă licențiată și consilieră la Ministerul Sănătății. Cu unele femei, care au născut și trei-patru copii cu sprijinul ei, Irina are o relație mai strânsă.
Lucrează ca moașă independentă de zece ani și colaborează cu un spital privat, pentru că la stat legislația nu le permite moașelor să-și asume răspunderea pentru paciente. Nu pot lua decizii și nici să le facă recomandări. „Dacă la stat nu putem semna pentru actul medical, devenim un fel de asistente, iar noi ne-am pregătit ca să fim moașe”, spune Irina.
Acum, moașele rămân lângă medic, îi dau comprese… Se face o deprofesionalizare. Ar trebui ca ele să asiste nașterea și medicul să intervină doar dacă apar complicații. E o problemă legată de legislație și de casa de asigurări. Lucrăm să o schimbăm.
Irina Mateescu, moașă:
Dar chiar dacă se va rezolva partea legislativă, nu crede că toate spitalele vor angaja moașe, cel puțin nu cele unde se naște des prin cezariană.
În prezent, sunt în jur de 500 de moașe înscrise la Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor, care verifică modul în care se exercită profesia. Dar sunt prea puține (din când în când mai profesează și bărbați, numiți mamoși), spune Irina, față de 12.000, câte ar fi necesare. Și speră să se ajungă acolo într-un deceniu. Pentru asta e nevoie să se specializeze studenții, iar secțiile de moașe să rămână deschise.
Cu susținerea Organizației Mondiale a Sănătății
Irina e una dintre persoanele care au depus eforturi ca secția de la Facultatea de Moașe și Asistență Medicală din București să-și reia activitatea. „Am insistat la mai multe universități și doar la București am avut succes”, spune ea.
Experții Organizației Mondiale a Sănătății de la nivel european ne susțin pentru redefinirea profesiei de moașă în România, unele femei au trimis la rectorat și decanat petiții și au explicat că au nevoie de moașă.
E un cerc vicios. Universitățile închid secțiile de moașe pentru că n-au destui candidați, iar studenții aleg specializări ca asistența medicală în ideea că pot face și munca unei moașe, o profesie pe care oricum nu și-o pot asuma pe deplin în spitalele de stat.
„Nașterea acasă nu e în niciun ghid”
În România, unele femei vor să nască acasă, pentru că se tem de condițiile precare din spitalele de stat, iar la privat costurile depășesc 5.000 de lei. Așa că aleg să aducă pe lume copilul în locuința lor, în prezența unei moașe, dar nu dintre cele înregistrate. „O moașă poate practica pe teritoriul țării doar dacă are aviz de liberă practică”, spune Irina Mateescu. „Nașterea acasă nu e în niciun ghid care să specifice ce trusă trebuie să ai, unde transferi femeia dacă apar complicații – spitalul de proximitate trebuie să știe, ambulanța să fie la dispoziție”.
Cu toate acestea, la începutul pandemiei, când accesul în spital era limitat în absența unor probleme grave de sănătate, unii medici trimiteau femeile să nască singure acasă, susține Irina.
În meseria pe care o practică din 2011, pe Irina o satisface faptul că mama și copilul primesc toată atenția de care au nevoie și că este alături de familii într-unul dintre cele mai importante momente din viețile lor.