După ce trec prin emoțiile susținerii examenelor la Evaluarea Națională 2017 și află rezultatele finale la Evaluarea Națională 2017, absolvenții claselor a VIII-a și părinții acestora mai au de depășit încă un hop: admiterea la liceu. Dacă au obținut medii mari în clasele V-VIII și la Evaluarea Națională, elevii pot spera că vor ocupa un loc la unul din liceele de top din oraș. (Vezi cum se calculează media de admitere la liceu 2017)
Trebuie, însă, să fie foarte atenți cum completează fișa de înscriere la liceu, dacă nu vor să riște să fie repartizați la un liceu care nu era în topul preferințelor sau, mai rău, să rămână nerepartizați. Libertatea vă spune cum se completează fișa de înscriere la liceu 2017.
ADMITERE LICEU 2017. Cum se completează fișa de înscriere la liceu 2017
Potrivit metodologiei, acțiunile de completare a opțiunilor pentru absolvenții clasei a VIII-a se desfășoară în perioada 29 iunie – 5 iulie 2011. La fiecare ședință participă elevii, prințiii/tutorii legal instituiți (un parinte/tutore pentru fiecare elev), diriginții, precum si un membru sau un delegat al Consiliului de administrație al unității școlare. Părinții/tutorii legal instituiți semnează un proces-verbal de instruire.
În cadrul ședințelor, elevilor și părinților li se recomandă completarea unui număr suficient de opțiuni în fișa de înscriere, pentru a-și asigura repartizarea.
Candidații completează pe fișa de înscriere, în ordinea descrescătoare a preferințelor, codurile opțiunilor pentru profilurile, specializările sau domeniile de pregătire dorite.
Pentru profilurile, specializările sau domeniile de pregătire la care predarea se face într-o limba a unei minorități naționale, pot înscrie codul respectiv în fișa de opțiuni numai dacă au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă respectiva, susținând Evaluarea Națională la limba maternă, sau dacă au susținut și promovat proba de verificare a cunostințelor de limba maternă.
Pentru specializarile la care predarea unei limbi moderne se face în regim bilingv, pot înscrie codul respectiv în fișa de opțiuni numai dacă au susținut și promovat proba de verificare a cunostințelor la limba modernă respectivă si au pe fisa nota obținută la această probă.
Completarea listei de opțiuni se face de către candidat în prezența părintelui/tutorelui legal instituit și a dirigintelui clasei. Aceștia, împreună cu candidatul, vor semna fișa de înscriere.
ADMITERE LICEU 2017. Model de fișă de înscriere la liceu 2017
Pentru admiterea la învățământul liceal de stat
Pentru admiterea la învățământul profesional de stat
ADMITERE LICEU 2017. Cum se face repartizarea automată la admiterea în liceu 2017
Când se ajunge la un candidat, se caută în lista să de opţiuni prima opţiune validă la care există locuri libere. Ordinea opţiunilor de pe fişa este prin urmare semnificativă, prima opţiune exprimată este luată în considerare înaintea celorlalte opţiuni.
Exemplu: se verifică prima opţiune a candidatului curent; în cazul în care opţiunea este validă şi mai există locuri la această opţiune, este considerat admis la această opţiune şi se trece la următorul candidat; altfel se verifică a două opţiune de pe fişă, etc.
Observaţie: O opţiune este invalidă dacă: codul opţiunii alese de candidat nu există sau opţiunea aleasă necesită dată proba la limba maternă sau modernă şi candidatul nu a susţinut-o.
În cazul în care candidatul nu are loc la nici una din opţiunile exprimate pe fişa el rămâne nerepartizat în această sesiune de admitere şi va trebui să participe la o sesiune ulterioară organizată numai pe locurile rămase libere în această sesiune.
ADMITERE LICEU 2017. Calendarul admiterii la liceu 2017
- 3-6 iulie 2017: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere și introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere;
- 4-7 iulie 2017: Verificarea de către candidați și părinți a fișelor editate de calculator, corectarea greșelilor și listarea fișelor corectate din calculator;
- 12 iulie 2017: Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 până la data începerii cursurilor anului școlar 2017-2018;
- 13 iulie 2017: Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listelor cu absolvenții repartizați proveniți din școlile respective și a listei cu locurile neocupate în învățământul liceal de stat din județ/municipiul București. Afișarea de către fiecare liceu a listei candidaților repartizați în liceul respectiv;
- 13-17 iulie 2017: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați;
- 19-21 iulie 2017: Rezolvarea de către comisiile de admitere a situațiilor speciale apărute după etapa computerizată de repartizare.
Citește și: Topul liceelor bucureștene din 2017, în funcție de mediile de admitere și numărul de locuri
Pentru mai multe informații legate de admiterea la liceu 2017, consultați Ghidul de admitere la liceu 2017.