Conform site-ul de știri prahovean Observatorulph.ro, Consiliul de Administrație al Universității Petrol-Gaze Ploiești a luat această decizie în contexul pandemiei de coronavirus.

Astfel, măsurile de limitare a răspândirii COVID-19 impun o serie de reguli noi când vine vorba despre desfășurarea examenelor din sesiune, dar și a restanțelor.

“Examenele în sesiunea de vară a anului universitar 2019 – 2020 se vor desfășura în modul online”, a anunțat conferențiar universitar doctor Mirela Dulgheru, purtătorul de cuvânt al Universității Petrol-Gaze din Ploiești, care a precizat că fiecare cadru didactic titular de disciplină va stabili modalitatea de evaluare pe care o va utiliza.

Astfel, potrivit deciziei aprobate, miercuri, de Consiliul de Administrație al UPG Ploiești, la sesiunea din această vară vor putea exista:

– Teste cu întrebări de tip grilă,

– Lucrare scrisă sub formă de text, introdus pe calculator (întrebări cu răspuns deschis, eseu, subiecte de sinteză, aplicații software etc.) sau lucrare scrisă de mână de către studenți (text, scheme, ecuații, grafice etc.), fotografiată pagină cu pagină și transmisă cadrului didactic spre evaluare, sub formă de fișier PDF sau alte formate uzuale,

– Proiect sau set de proiecte, teme pe parcursul semestrului, portofoliu,

– Examinare orală, cu legătură video totală sau parțială. În cazul în care legătura video nu poate fi menținută cu toți studenții, cadrul didactic poate decide examinarea pe grupuri restrânse de studenți.

Modul de evaluare al studenților va fi publicat pe site-ul fiecărei facultăți și va fi anunțat și prin mijloace de comunicare online, în perioada 20 – 25 mai 2020.

Studenții care, din motive temeinice, nu pot accesa tehnologia necesară participării la examene vor anunța acest lucru până la data de 20 mai, urmând ca, într-o astfel de situație, cadrul didactic titular să propună soluții pentru rezolvarea acestei probleme împreună cu directorul de departament și cu decanul facultății.

În cazul lucrărilor de laborator la care studenții nu au putut participa fizic pe durata stării de urgență, tot ca măsură de limitare a răspândirii COVID-19, a fost luată decizia ca acestea să fie înlocuite cu alte activități echivalente.

Decizia aprobată de Consiliul de Administrație al UPG Ploiești a fost semnată de prof. univ. dr. ing. habil.  Florinel Dinu, rectorul Universității Petrol-Gaze Ploiești.

Cât privește admiterea la Universitatea de Petrol – Gaze Ploiești aceasta se va desfășura tot online, potrivit anunțului postat pe site-ul instituției.

FOTO: Universitatea Petrol-Gaze Ploiești – Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News