Mostrele ADN prelevate de la cei doi români arestaţi pentru violarea unei adolescente italience la 14 februarie nu corespund cu probele luate de la victimă, astfel că testele vor fi repetate, informează Mediafax.
Doi cetăţeni român, Karol Racz şi Alexandru Loyos Isztoika, în vârstă de 36 de ani, respectiv 19 ani au fost arestaţi la Roma în urmă cu două săptămâni după violarea unei adolescente de 14 ani şi tâlhărirea prietenului acesteia.
Primele rezultate ale testelor ADN arată că mostrele prelevate de la victimă şi de la suspecţi nu permit stabilirea vinovăţiei românilor. În această situaţie, anchetatorii au cerut repetarea testelor.
Mostrele prelevate de la Karol Racz nu corespund deloc cu cele ale victimei. În cazul lui Alexandru Loyos Isztoika, există „doar unele analogii” cu urmele de lichid seminal prelevate de pe corpul victimei.
O altă problemă este că în momentul în care a avut loc violul se pare că telefoanele mobile ale celor doi români au fost localizate în zone diferite ale Romei. Anchetatorii cred însă că există posibilitatea ca cei doi agresori să nu fi avut telefoanele mobile asupra lor în momentul violului.
Cei doi suspecţi români între timp în închisoarea Regina Coeli sub acuzaţiile de viol şi tâlhărie, deşi, potrivit presei italiene, adevăraţii vinovaţi ar putea fi încă în libertate.