Vă avertizăm că urmează informații care vă pot afecta emoțional!

A ucis cu o tehnică de MMA

A sufocat-o, după cum a explicat în detaliu, „strângându-i brațul și antebrațul în jurul gâtului”. O mișcare de luptă, poate una dintre acele mișcări încercate și pentru distracție cu partenerii de antrenament de la MMA, sport de luptă. Sala de sport era sufletului lui: mergea acolo chiar si când avea febră.

Daca înainte de a programa întâlnirea plătită cu românca Maria Campai, „naviga întâmplător pe site-urile de întâlniri”, în schimb băiatul aflat în închisoare sub acuzația de crimă căutase online tehnici de ucidere cu mâna goală. În seara zilei de 19 septembrie el și-a pus în aplicare planul, care era pregătit cu mult timp înainte.

Nu există niciun motiv în spatele crime

Audierea de luni pentru validarea arestării nu a schimbat poziția judecătorului de instrucție, care a confirmat  că tânărul albanez de 17 ani din Viadana (Mantua), locul faptei, va rămâne în spatele gratiilor. Mama adolescentului lucrează într-o companie de parfumuri, iar tatăl la întreținerea iluminatului stradal.

În garajul în care a avut loc scena dramatică, experții Carabinieri RIS au căutat urme pentru a aduce noi probe în acest dosar de urmărire penală, după ce băiatul a încercat fără succes să spele petele de sânge și reziduurile organice.

Adolescentul a colaborat cu anchetatorii declarând că a dus trupul neînsuflețit al Mariei, în vârstă de 42 de ani,  în curtea unei vile părăsite, unde l-a ascuns printre niște arbuști, sub un strat de frunze.

Avocatul tânărului albanez, Paolo Antonini, susține că nu există niciun motiv în spatele crimei. Sau mai bine zis, în momentul de față ar fi doar programarea lucidă bazată pe diverse videoclipuri preluate de pe internet și execuția violentă din garaj.

Nu și-a trădat fapta

„Totul a durat câteva secunde ”, a spus tânărul de 17 ani. Câteva secunde și fără ezitare. Iar în zilele următoare, nu și-a schimbat rutina, nu s-a trădat, nu și-a exprimat neliniștea sau nervozitatea, nu s-a gândit să plece din Viadana, cu atât mai puțin să mute trupul neînsuflețit al Mariei.

Cine a locuit cu tânărul de 17 ani, în primul rând familia sa, nu a observat niciun semn. Situație identică la școală, un institut profesional care pregătește electricieni, care a transmis că tânărul de 17 ani avea obiceiul, atunci când era între colegi, de a sta retras, tăcut și fără să interacționeze.

Singura lui cale de scăpare pare să fi fost acel sport de luptă, cu transpirație zilnică pentru a-și umfla din ce în ce mai mult mușchii și răsfățându-se cu fotografii și videoclipuri pe care să le posteze pe canalele de socializare pentru a aduna like-uri.

Activitate care a continuat apoi în aceel garaj de acasă, dotată ca o sală de sport privată cu greutăți și oglinzi în jurul canapelei care a găzduit întâlnirea cu Maria și, mai apoi, execuția acesteia. 

Nu există dovezi ale consumului de alcool sau droguri: băiatul era în deplină cunoștiință de cauză când a comis crima.

Captură video Corriere della Sera

Urmărește-ne pe Google News