Polițiștii de frontieră din Sighetu Marmației au oprit, luni, în trafic o autoutilitară la volanul căreia se afla un adolescent de doar 17 ani din județul Maramureș. În interiorul vehiculului, oamenii legii au descoperit mai multe colete în care erau depozitate țigări de proveniență ucraineană. Mașina a fost ridicată, iar băiatul, care se afla la volan, a fost dus la sediul Poliției de Frontieră pentru audieri.
Cele 17.187 de pachete de țigări netimbrate au fost confiscate. Valoarea pe piața neagră ar fi fost de aproape 160.000 de lei. Totodată, autoturismul folosit pentru transportul mărfii a fost indisponibilizat, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
Un adolescent a condus o mașină cu țigări de contrabandă. Nu e prima oară când e prins de polițiști
Tânărul de 17 ani este cercetat de polițiști pentru că a circulat pe drumurile publice, fără să aibă permis de conducere. Adolescentul A.P. a mai fost depistat, la data de 6 martie, în timp ce transporta cu un autoturism mai multe pachete de țigări. Atunci, nu a oprit la semnalele oamenilor legii care l-au prins după o urmărire de aproape cinci kilometri.
Totodată, o patrulă a Poliției de Frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău a descoperit un autoturism de teren, înmatriculat în Marea Britanie, care a fost abandonat pe un drum forestier dintr-o zonă muntoasă și împădurită. Polițiștii au descoperit doi saci de rafie și o geantă în care se aflau mai multe pachete cu țigări.
Oamenii legii au făcut cercetări în zonă și au depistat două persoane, în vârstă de 51 ani, respectiv 36 ani, din județul Maramureș, implicate în activitatea de contrabandă. Cantitatea de 1.500 de pachete de țigări se ridică la 14.000 de lei. Suspecții sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au confiscat peste 32.000 de pachete de țigări, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro