Poliţiştii au oprit pentru control un autovehicul condus de minor pe o stradă din sectorul 5.
„În urma testării preliminare cu aparatul Drugtest, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a unei substanţe psihoactive, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul INML, în vederea prelevării de mostre biologice. Totodată, din verificările efectuate, s-a constatat că tânărul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a transmis, astăzi, 26 septembrie, Brigada Rutieră.
Adolescentul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Într-un alt caz, un șofer în vârstă de 53 de ani, care conducea sub influența băuturilor alcoolice, a accidentat două persoane în sectorul 2 al Capitalei. Oamenii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Bărbatul a refuzat prelevarea de mostre biologice şi a fost reţinut pentru 24 de ore, potrivit aceleiași surse.
Tot în ultimele 24 de ore, un tânăr de 27 de ani, care a fost oprit în trafic în sectorul 5, a fost găsit băut, având o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta nu deținea nici permis de conducere. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar pe numele său, autoritățile au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
durban22 • 27.09.2023, 11:43
Trebuiesc inasprite legile pentru cei care se urca la volan fara permis!.Puscarie fara drept de apel.la fel si pentru cei cu bautura si drogurile si o sa vedeti ca totul se va schimba daca PUSCARIILE SE VOR AGLOMERA !!.
Aura1 • 27.09.2023, 09:09
Ce mă surprindere tot mai mult în ultimul timp, foarte mulți urcă la volan fără a deține un permis de conducere.