Între localitățile Șiclău și Grăniceri, un echipaj de poliție din Chișineu Criș i-a făcut băiatului semne pentru a opri autoturismul. Acesta nu a respectat indicațiile oamenilor legii și a apăsat pedala de accelerație.
Polițiștii au plecat în urmărirea minorului. Nu după mult timp, adolescentul a pierdut controlul volanului. Mașina a derapat și s-a oprit într-un șanț. Din fericire, niciunul dintre cei care se aflau în autoturism nu a fost rănit.
Polițiștii arădeni au întocmit pe numele minorului un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr de înmatriculare fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.