Cumplitul eveniment a avut loc în orașul Velletri, regiunea Lazio. Băiatul de 15 ani s-a stropit cu benzină și și-a dat foc în curtea casei. Tatăl adolescentului, care tocmai venise acasă de la serviciu, dornic să-și ducă fiul la școală, a văzut că iese fum din spatele curții și a mers să verifice ce se întâmplă. Bărbatul și-a văzut fiul arzând ca o torță. Fără să ezite, el s-a aruncat în flăcări, ca să-și salveze copilul.
Nu după mult timp, la fața locului au sosit pompierii, o ambulanță și un elicopter. Adolescentul român a fost transportat la Spitalul Gemelli din Roma, unde se află în stare foarte gravă. El a suferit arsuri pe 90% din suprafața corpului.
La spital se află și tatăl băiatului, care a suferit arsuri pe mai multe zone ale corpului.
În acest caz, carabinieri efectuează investigații pentru a afla ce l-a determinat pe băiat să facă acest gest șocant.
Foto: Il Messaggero / Luciano Sciurba