Gillian, mama lui Michael, a spus că pierderea scaunului a avut un „impact major” asupra vacanței familiei ei. „Este nevoie de multă planificare pentru a merge în vacanță cu cineva care are un handicap. Pierderea unui element crucial ne-a dat tot programul peste cap”, a spus ea, într-un interviu pentru agenția Press Association.
Excursia la Palatul Versailles, de exemplu, a fost un „coșmar complet”, deoarece taxiul nu au putut duce familia suficient de aproape pentru ca Michael să meargă pe jos până la intrare.
Am făcut tot ce am putut, ceea ce implică să stăm jos, turul pe râul Sena sau autobuzul turistic. Este frumos la Paris și încercăm să ne bucurăm de tot ce putem, în ciuda situației delicate.
Gillian Cloke:
Femeia, un editor de cărți din Edinburgh, a primit un sprijin larg pe rețelele de socializare după ce a scris despre această experiență neplăcută pe rețelele sociale, folosind hashtag-ul #rightsonflights.
Ea a explicat că a înregistrat scaunul cu rotile la aeroportul din Edinburgh, dar acesta nu a mai fost găsit la Paris.
Michael, care are nevoie de scaun din cauza unei afecțiuni cardiace care îi provoacă oboseală severă, a împrumutat scaune cu rotile de la atracțiile turistice pe care le-a vizitat.
EasyJet, una dintre cele mai mari companii aeriene low-cost din Europa, a transmis că „ne pare foarte rău că Michael a rămas fără scaunul său cu rotile în urma zborului său recent. Știm cât de important este pentru clienți să se simtă încrezători că astfel de obiecte vor fi bine păzite, așa că investigăm cu partenerii noștri de handling la sol de la Edinburgh și Paris și cu furnizorul de asistență specială al aeroportului”.
Deși compania britanică fondată în 1995 a precizat că face tot posibilul pentru a localiza scaunul, acesta nu fusese găsit nici după patru zile!
„Familia ne-a informat că a folosit un scaun cu rotile împrumitat și am fost în contact cu ei încă de marți pentru a ne asigura de bunăstarea lui Michael și pentru a vedea cum îi putem ajuta în continuare”, a mai precizat operatorul, care și-a cerut scuze pentru disconfortul creat.
Foto cu caracter ilustrativ: Hepta