Claudia Dragoş (16 ani), din Răchitoasa, era elevă în clasa a X-a la Colegiul Economic Ion Ghica din Bacău şi stătea la internatul din oraş în timpul săptămânii.
Miercurea trecută, cu doar două zile înainte de vacanţa de vară, fata i-a cerut voie profesorului de serviciu să plece să se plimbe cu rolele pe afară. Gândurile negre care o bântuiau în ultima vreme i-au îndreptat însă paşii spre malul râului Bistriţa, unde a fost văzută chiar de un martor cu picioarele în apă.
Omul nu i-a dat importanţă, crezând că e doar o fată care se răcoreşte, dar, imediat ce Claudia a fost dată dispărută de familie şi în locul respectiv s-au găsit abandonate rolele ei şi ochelarii de soare, un scenariu s-a schiţat în gândurile tuturor. Ba mai mult, ea i-a trimis unei prietene un SMS în care a scris “Apele Bistriţei sunt învolburate”.
De atunci, mesajele disperate ale apropiaţilor ei au curs în valuri pe contul ei de Facebook, încurajând-o pe fată să nu facă vreo prostie. Claudia nu i-a ascultat însă, pentru că pompierii i-au găsit ieri trupul fără viaţă plutind într-un canal de fugă al râului.
Potrivit apropiaţilor, fata avea un comportament ciudat în ultima vreme. Părinţii ei se despărţiseră recent, iar mama ei, de care era foarte ataşată, plecase la muncă în străinătate. Discuţiile din familie au marcat-o pe adolescentă şi se pare că sufletul ei firav era chinuit şi de o decepţie în dragoste.

 
 

Urmărește-ne pe Google News