UPDATE ora 21.43. Reprezentanții IPJ Prahova au transmis că șase persoane au fost reţinute miercuri, în urma celor 12 percheziţii efectuate în Ploieşti şi Câmpina la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate în cazul unei tinere de 18 ani.

Acestea vor fi trimise, joi, în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.


Petrecerea a avut loc la finalul lunii mai. Fata a fost invitată de două amice, iar după ce a ajuns acolo, a fost obligată să întreţină relaţii sexuale cu bărbații prezenţi în apartament. Când a încercat să fugă, a fost prinsă și legată.

„Din cercetări a reieșit faptul că, în noaptea de 29 spre 30 mai a.c., o tânără în vârstă de 18 ani ar fi fost amenințată cu acte de violență și lipsită de libertate în mod ilegal de către două persoane de sex feminin. Totodată, tânăra ar fi întreținut, prin constrângere, raporturi sexuale cu mai mulți bărbați”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.

Miercuri dimineață, polițiștii au efectuat mai multe percheziții în Ploiești și Câmpina, iar 14 persoane au fost duse la audieri, inclusiv cele două tinere de 15 ani. 12 bărbați au fost puși sub acuzare în acest caz.

Victima în vârstă de 18 ani este căsătorită și are un copil, au declarat surse judiciare pentru ziarul Libertatea.

Una dintre fetele de 15 ani care au ademenit-o este cunoscută polițiștilor din Prahova, fiind specializată în furturi din magazine.

„Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române. La activitate au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești”, a anunțat IPJ Prahova.

Urmărește-ne pe Google News