Garda Civilă a descoperit că fata de 14 ani a fost vândută unui bărbat cu 12 ani mai în vârstă decât ea, acesta urmând să se însoare cu ea.

Echipa Poliției Judiciare a Gardei Civile din Osuna a început ancheta pe 19 aprilie, când părinții copilului au raportat dispariția fiicei lor. Potrivit surselor citate de presă familia a dat-o pe fată dispărută atunci când nu au primit toți banii ceruți de la viitorul lor ginere.

Anchetatorii au bănuit imediat că fata ar fi fost vândută de părinții ei unui vecin din Lucena del Puerto (Huelva), de asemenea, de naționalitate română. „A început rapid să caute copilul, care, din fericire, se afla în Obrezje, un oraș din Slovenia foarte aproape de granița cu Croația”, se arată într-un comunicat de presă.

Colaborarea cu poliția românească a fost „fundamentală” pentru a găsi victima, care a fost găsită în timp ce se afla pe drum spre România, alături de bărbatul de 26 de ani care o cumpărase. Acesta a fost arestatfiind acuzat de trafic de persoane, abuz sexual asupra unui minor sub 16 ani și convingerea minorilor de a abandona domiciliul.

De asemenea, părinții fetei au fost și ei arestați în luna mai, dar au fost aliberați mai târziu, fiind judecați pentru trafic de persoane.

Fata a fost repatriată din Slovenia în Spania pe data de 15 iunie și a fost supusă unui examen medical în urma căruia s-a constatat că a întreținut relații sexuale. În prezent ea se află din nou sub tutela familiei sale, aceeași care au vândut-o.

 
 

Urmărește-ne pe Google News