29 de persoane au fost duse la audieri, iar trei dintre acestea au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile.
Procurorii din Ploieşti şi poliţiştii au efectuat trei percheziţii în localitatea Gherghiţa din judeţul Prahova pentru a destructura un grup infracţional organizat, specializat în trafic de minori, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Anchetatorii susțin că gruparea a fost formată în iunie 2018 pe raza localității Gherghița. Membrii acesteia „au acţionat în mod coordonat, în ceea priveşte recrutarea, determinarea şi exploatarea sexuală a 3 minore, cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, în vederea obţinerii de foloase materiale”.
În urma cercetărilor s-a stabilit că exploatarea sexuală a celor 3 fete a fost realizată atât prin intermediul unor anunţuri publicate pe site-uri de publicitate, cât şi prin plasarea victimelor în diferite locaţii (domiciliul clienţilor sau locuri de cazare).
comunicat al DIICOT
În urma percheziţiilor, procurorii au ridicat pentru cercetări mai multe documente, înscrisuri şi telefoane mobile.
de persoane audiate la DIICOT Ploiești
inculpați plasați sub control judiciar