Copiii s-au îndreptat, pe 21 septembrie, spre o bază aeriană din regiunea Omsk. S-au strecurat în aerodrom și au aruncat un cocktail Molotov în interiorul unui elicopter Mi-8. Aeronava a luat foc și a fost scoasă din uz, în ciuda intervenției pompierilor.

Pe canalele Telegram a fost, ulterior, publicat un videoclip cu suspecții, iar unul dintre ei a spus că „o persoană necunoscută din Ucraina” l-a contactat printr-un mesaj pe canalul de Telegram și i-a oferit „20.000 de dolari pentru incendierea elicopterului”.

Adolescenții nu au apucat să încaseze presupusa „primă” pentru executarea misiunii„ fiind reținuți.

Mi-8 a fost proiectat inițial în anii 60 și introdus în serviciul Forțelor Aeriene Sovietice în 1968. Producția rusă a modelului continuă și azi.

Elicopterul, considerat cel mai produs din lume, poate fi folosit ca post de comandă aeropurtat, aeronavă de luptă sau platformă de recunoaștere.

 
 

Urmărește-ne pe Google News