Adolescentul acuzat că a omorât-o pe Estera, fetița de cinci ani din Baia Mare, în 2018, a fost prins, iar joi 27 iunie, acesta ș-a recunoscut faptele șia fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Reprezentanţii Tribunalului Maramureş au declarat, joi, corespondentului Mediafax că tânărul nu a depus contestaţie la arestarea preventivă.
„S-a dispus, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru omor calificat şi viol a tânărului de 17 ani. S-a reţinut că în data de 30 aprilie 2018, într-o clădire dezafectată din Baia Mare, inculpatul a întreţinut relaţii intime cu o minoră şi a exercitat fapte de violenţă asupra acesteia cu o cărămidă la nivelul capului. Inculpatul nu a introdus contestaţie”, au spus sursele citate.
În vârstă de 17 ani, Alex este văr al victimei sale şi a fost reţinut miercuri seara, în casa în care locuia împreună cu bunica lui, lângă apartamentul în care trăieşte familia Esterei.
Estera avea 5 ani şi jumătate şi pe 30 martie a fost răpită chiar din mijlocul copiilor cu care se juca. Era ora 19 când părinţii au sesizat dispariţia.
Patru ore mai târziu, fraţii copilei au găsit-o printre ruinele fostului combinat din Baia Mare. La doar 100 de metri de casă. Era pe jumătate dezbrăcată şi avea răni grave pe tot corpul. Fusese violată, apoi ucisă.