Eusebiu A. a fost prins luni dimineață, în jurul orei 07.30, pe Bulevardul Saturn, din Braşov, de către o echipă de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Braşov, fiind condus la audieri la poliţie. El a fost reţinut pentru 24 de ore, iar marţi dimineaţa a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.
Anchetatorii au stabilit că tânărul şi-a înjunghiat fratele „de nenumărate ori“, după ce l-a bătut crunt.
„Din actele dosarului a reieșit că, în dimineaţa zilei de 04.02.2018, l-a lovit şi l-a înjunghiat de nenumărate ori cu un cuţit pe fratele său A. R. M. în domiciliul lor comun din municipiul Brașov. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare“, potrivit anchetatorilor.
Se pare că minorul avea probleme cu drogurile şi fura din banii fratelui mai mare pentru a-şi putea procura stupefiantele. Tragedia de duminică s-a petrecut după ce cei doi fraţi s-au certat din nou, iar Eusebiu şi-a ucis fratele mai mare.
Victima, Mihai A., lucra ca ospătar într-un restaurant din centrul Braşovului. El este originar din Sighişoara, însă a făcut liceul şi facultatea la Braşov. Colegii şi prietenii lui Mihai au lansat un anunţ pe pagina de socializare Facebook pentru cei care vor să ajute cu bani familia acestuia, pentru înmormântare.
Citește și: REPORTAJ/ A fost abandonat de mama sa într-un orfelinat, dar a ajuns în semifinala Eurovision. Save, portretul unui învingător/FOTO
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro