Adus în micuțul sat Rambervillers din Vosges pentru reconstituire, adolescentul acuzat pentru uciderea fetiței a colaborat cu anchetatorii. În timpul reconstituirii, care a început miercuri dimineață, la ora 9.30, băiatul de 15 ani a recunoscut că a înecat-o pe fată în cada apartamentului său.

Anchetatorii au izolat complet casa în care a avut loc crima și reconstituirea a avut loc începând de la 200 de metri distanță de clădire, locul de unde adolescentul a adus-o la el în locuință pe fetiță.

Scopul reconstituirii a fost de a înțelege circumstanțele morții copilei și cauzele decesului acesteia. Și asta pentru că până acum au fost multe detalii confuze legate de ceea ce s-a întâmplat în apartamentul băiatului. Rezultatele autopsiei nu au fost făcute publice, singura certitudine a fost că fata nu a fost violată.

Conform sursei citate, adolescentul i-a explicat procurorului că i-a spus lui Rose să vină cu el ca să vadă pisicile pe care susținea că le are acasă. Odată ajuns în apartament, a susținut că a vrut să „sperie copila”. A umplut cada cu apă și apoi a înecat-o pe fată. Totul a durat doar câteva minute.

Adolescentul a fost de acord să reinterpreteze faptele cu un manechin.

Pe 25 aprilie, Rose a mers într-o piață aflată la câțiva metri de casa familiei, pentru a vedea dacă-și va găsi prieteni acolo, să se joace. Întoarsă în fața casei, s-a așezat pe trepte, mama ei lăsând-o singură câteva clipe. Când s-a întors, copila dispăruse.

Femeia începe să o caute, mai mulți locatari sunt chestionați despre fetiță, inclusiv un băiat de 15 ani, care susține că a văzut-o pe micuță. O oră mai târziu, același adolescent a contactat jandarmeria, susținând că a găsit cadavrul fetei în fața casei sale.

Când au ajuns, jandarmii au descoperit trupul gol nu în față, ci în apartamentul lui, situat la mai puțin de 300 de metri de casa părinților lui Rose, pus într-o pungă de plastic. Suspectul nu a explicat la reconstituire de ce a băgat cadavrul în pungă.

Rose, care tocmai împlinise 5 ani, era unul dintre cei trei copii ai unei familii de români care locuiește în Metz și care cumpărase o casă în Rambervilles și o renovau pentru a o închiria. Familia mai are o fată de 13 ani, Noémie, și un bebeluș de 9 luni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News