Procurorii au anunțat că vârsta acestuia nu este de 17 ani, cum comunicaseră inițial, ci 16 ani.

„În urma administrării mijloacelor de probă, la data de 29.08.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului minor, în vârstă de 16 ani, din infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul fără permis de conducere și părăsire a locului accidentului, în infracțiunile de omor, tentativă de omor, conducere a unui vehicul fără permis de conducere și părăsire a locului accidentului”, a transmis PTB.

Procurorii PTB au concluzionat că adolescentul de 16 ani „a fost indiferent față de urmările acțiunilor sale” și că în momentul accidentului mortal vorbea la telefon prin apel video și inhala gaz ilariant.

„Minorul nu deținea permis de conducere, nu avea abilități necesare pentru manevrarea unui autoturism în condiții de minimă siguranță pentru pietonii care circulau, în condițiile în care victimele minore se deplasau prin parcare pe partea stângă, în fața inculpatului, care avea o bună vizibilitate a acestora, nu era atent la drum, fiind implicat într-un apel telefonic video, avea o mână ocupată cu un balon din care inhala protoxid de azot (gaz ilariant) și se afla sub efectele acestuia – stare de euforie, amețeală și sedare ușoară”, spun procurorii.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Procurorii PTB mai afirmă că deși nu a vrut să omoare pe cineva, „inculpatul a acceptat aceste urmări, acționând cu intenție indirectă” și a condus mașina pe o distanță de aproape 150 de metri, înainte de accidentul mortal.

Adolescentul de 16 ani care a omorât un băiat cu mașina este cercetat în arest preventiv, iar cel care i-a dat autoturismul Dacia Logan este cercetat în stare de libertate. Și despre al doilea, procurorii au anunțat că are 18 ani, nu 19, așa cum comunicaseră inițial.

Două victime lângă Parcul Pantelimon, una a murit

Un băiat de 9 ani a murit şi sora sa de 7 ani a fost grav rănită pe 28 iulie, într-un accident produs în jurul orei 19.30, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon din Bucureşti. Cei doi copii veneau cu trotinetele de la plimbare, alături de mama lor.

Secvențele video, filmate cu puţin timp înainte de producerea tragediei, arată cum cei doi adolescenți, de 18 și 16 ani, fac schimb de locuri. Secvențele au fost filmate pe șoseaua Gara Căţelu din București.

De asemenea, fetiței de 7 ani i-a fost amputat piciorul în urma accidentului, dar medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu din București i l-au replantat după o operație care a durat 9 ore. O zi mai târziu însă, medicii au fost nevoiți să i-l taie, pentru că apăruseră complicații.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Copila a suferit „leziuni traumatice evaluate medico-legal la 95-100 de zile de îngrijiri medicale, inclusiv amputație traumatică a unui picior”, mai spun procurorii.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (7)

naxxar   •   01.09.2024, 07:58

Dacă are pile, nu pățește nimic nici ăsta. Oricum, el e doar unul din mulți alți inconștienți care fac la fel, dar încă nu au comis accidente ca să îi poată prinde cineva. Cu prevenție zero, așteptați-vă să mai vedeți multe grozăvii de genul.

BufnitaDuminicala   •   31.08.2024, 19:04

Să-i dea 20 de ani de închisoare, *** naibii. A omorât un copil de nouă ani și a schilodit pe viață un alt copilaș.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Ioniliescu   •   30.08.2024, 21:53

Sa vorbească cu Pascu, ca scapă, ii spune el artificiu judiciar și culoarul corupt din justiție

    BufnitaDuminicala   •   02.09.2024, 18:12

    Ioniliescu   •  30.08.2024, 21:53

    Sa vorbească cu Pascu, ca scapă, ii spune el artificiu judiciar și culoarul corupt din justiție

    Atât șoferul criminal cat și cel care i-a permis să conducă mașina, deși nu avea permis și era drogat, ***.

    Acest comentariu a fost moderat pentru: incitare la violență.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI