Adrian Câciu, ministrul finanțelor, a declarat că o ședință a coaliției PNL-PSD-UDMR mai este necesară joi, urmând ca apoi proiectul de act normativ să fie pus în dezbatere publică.
Ministrul a estimat că acesta va fi adoptat săptămâna viitoare.
„O să avem ordonanța după decizia coaliției în transparență decizională și după aceea vom comunica pe aceste decizii fiscale. (…) Va fi în transparență pentru săptămâna viitoare, sperăm că se va aproba săptămâna viitoare”
Câciu a spus că România are de adoptat o reformă fiscală prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Iohannis: Discuția nu mai este chiar oportună
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că nu susține „ieșiri populiste”, conform Digi24.
„Din partea mea există susținere pentru cota unică, pentru Guvern, care poate să calculeze foarte bine până unde se poate întinde cu subvențiile și cu sprijinul pentru cetățenii vulnerabili, când vine vorba de prețul energiei. Nu am niciun sprijin pentru ieșiri populiste și afirmații de televizor cum că se va face totul, pentru ca întotdeauna să fie extraordinar de grozav de bine”, a spus Iohannis.
În ce privește discuția care acum cred că nu mai este chiar oportună despre tot felul de plafonări, taxe, impozite, legea spune că aceste chestiuni trebuie lămurite până pe 1 iulie pentru anul următor. În fapt, chestiunile s-au cam terminat și ceea ce a anunțat premierul Ciucă și ce a calculat Guvernul mi se pare și posibil, și de bun-simț.
Klaus Iohannis:
Ce măsuri discută coaliția
Între măsurile analizate până la acest moment se află:
- Creșterea accizelor la țigări.
- Majorarea TVA în turism de la 5% la 9% pentru serviciile de alimentație.
- Majorarea impozitului pe dividende de la 5% la 8%.
- Creșterea TVA la băuturile cu mult zahăr de la 9% la 19%.
- Impozite de 40% pe câștigurile din jocurile de noroc.
- Impozite pe locuințe la valoarea de piață, prin raportare la grila notarilor.
Ce măsuri prevede PNRR
În PNRR sunt trecute mai multe măsuri pe care România trebuie să le îndeplinească:
- Până la finalul primului trimestru din 2023 trebuie să intre în vigoare un nou Cod Fiscal, care să prevadă reducerea etapizată a „distorsiunilor și stimulentelor excesive”, în principal impozitul pe venit, impozitul pe profit și contribuțiile sociale.
- Stimulentele din construcții trebuie reduse gradual până în 2025.
- Reducerea plafonului pentru microîntreprinderi.
- O nouă lege a pensiilor, bazată pe contributivitate.