Concret, procurorii DNA îl acuză pe Adrian Chesnoiu de o presupusă trucare a unor concursuri de angajare. Mai precis, anchetatorii susțin că ar fi cerut o parte din subiectele la concursuri publice, pentru patru persoane, iar trei dintre acestea ar fi obținut funcțiile pentru care au susținut proba.

Potrivit unui comunicat al instituției conduse de Crin Bologa, în perioada 9 februarie – 11 aprilie 2022, Chesnoiu, pe atunci ministru PSD al agriculturii, „ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene”.

„Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați «agreați» dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective”, spun procurorii DNA.

Totodată, procurorii anticorupție susțin că „la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător”. Iar ca urmare a acestui demers, „persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, spune DNA.

A demisionat din funcția de ministru și s-a autosuspendat din PSD

Pe 23 iunie, şeful DNA, Crin Bologa, a cerut Camerei Deputaților să ridice imunitatea lui Chesnoiu. „Nu am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție”, a replicat Adrian Chesnoiu în aceeași zi, precizând că se retrage din funcţia de ministru al agriculturii şi se autosuspendă din PSD.

Demnitarul a rămas și fără imunitate parlamentară, după votul Camerei Deputaților din 28 iunie. Interimatul la Ministerul Agriculturii este acum asigurat de Sorin Grindeanu, vicepremier și ministru PSD al transporturilor.

Astăzi, 11 iulie, Adrian Chesnoiu a fost audiat la DNA Timișoara. La intrarea în sediu, unde a venit cu avocatul său, Chesnoiu a spus: „Așa cum v-am spus, nu o să dau niciun fel de declarații decât când se va finaliza totul. Nu sunt adeptul unei justiții televizate. M-am pus la dispoziția procurorilor, la final o să fac declarații”. La ieșire, a refuzat să mai vorbească, spunând că va face acest lucru la finalizarea dosarului.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News