Ministrul afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dispus pe 6 noiembrie eliberarea pașaportului simplu temporar pentru cetățeanul român Adrian Coman. Autoritățile centrale dar și consulul Cătălin Dancu i-au refuzat acest drept pe motiv că este căsătorit cu un bărbat, prin mai multe adrese trimise petentului, relatează g4media.ro.

În 7 noiembrie, Adrian Coman s-a prezentat la sediul Consulatului
General al României la New York, unde reprezentanții instituției
i-au eliberat persoanei pașaportul simplu temporar, potrivit unui
comunicat al MAE.

Astfel, Coman își poate exercita dreptul de vot.

La începutul anului, Adrian Coman a solicitat la Consulatul României la New York reînnoirea pașaportului. A completat un formular online, unde s-a declarat căsătorit la întrebarea obligatorie privind statutul civil. După ce a completat formularul, bărbatul de 47 de ani a depus ca anexă o copie a certificatului de căsătorie, de unde rezultă că partenerul său este de același sex.

Urmărește aici declarațiile lui Adrian Coman din emisiunea Adriana Nedelea LA FIX:

După câteva zile, reprezentanții Consulatului l-au anunțat că
Ministerul Afacerilor Externe nu poate procesa cererea lui, întrucât
certificatul său de căsătorie nu are corespondent legal în
regimul actelor de stare civilă emise de statul român. ”Atât
timp cât dumneavoastră ați solicitat emiterea unui nou pașaport
și ați precizat de bunăvoie faptul că sunteți căsătorit cu o
persoană de același sex, autoritățile române nu pot emite un
pașaport în aceste condiții”, se arată în răspunsul oficial
semnat de consulul României la New York, Cătălin Dancu.

Urmărește-ne pe Google News